De foarte multă vreme Șiria este o localitate cunoscută pentru calitatea vinurilor sale, podgoriile situate pe dealurile scăldate de soare producând acei minunați struguri din care localnicii storc cu bucurie licoarea atât de apreciată.
Dorind să puncteze apropierea recoltării, Primăria comunei Șiria, Consiliul Local Șiria în parteneriat cu Consiliul Județean Arad și Centrul Cultural Județean Arad, vă invită duminică 10 septembrie, începând cu ora 16:00 la SĂRBĂTOAREA VINULUI LA ȘIRIA, un eveniment de tradiție, care, iată, a ajuns deja la cea de-a XII-a ediție.
Muzică populară, de pahar și de voie bună, vinuri deosebite și o atmosferă de sărbătoare, toate vă așteaptă pe Aerodromul Charlie Bravo din Șiria.
Citiți principiile noastre de moderare aici!