PRO România ţine cu românii: noi credem că în această perioadă avem nevoie de un premier aproape de oameni, nu ţinuţi de interesele unor grupări de afaceri.
Criza sanitară provocată de Covid-19 este reală, însă, din nefericire pentru cetățeni, politicienii din prea multe țări au profitat de situație pentru a lua din drepturile și libertățile câștigate de oameni cu prețul vieții. Astăzi guvernanţii ne spun că nu putem gândi singuri, nu ne putem mişca.
Noi credem că prin criză putem să trecem altfel. PRO România va deschide şcolile, în condiţii de siguranţă. Va deschide pieţele şi vom proteja producătorii români. Va asigura un venit minim garantat pentru fiecare român, pentru fiecare familie. Va ajuta firmele private, să păstreze locurile de muncă. Va asigura testare gratuită pentru toţi românii, pentru a combate eficient pandemia.
Se poate şi altfel, Victor Ponta a demonstrat în 2012 că ştie şi poate să scoată România din criză, că nu trebuie să tai veniturile în criză, că se pot reduce impozitele.
Avem o triplă criză: sanitară, economică și educațională. Dacă vom garanta o plasă de siguranță cetățenilor cu venituri mici și afacerilor românești, dacă ne vom trimite copiii la școală în siguranță, dacă vom testa în masă, vom putea ieși din această triplă criză, în loc să ne scufundăm și mai rău în ea.
„Românii au șansa, peste câteva zile, să decidă cine le va apăra interesele în anii ce vin, în contextul global extrem de complicat pe care îl traversăm. Vremea vorbăriei, a ținutului căciulii în mână, cu sfioșenia rudei mai sărace și mai proaste, a trecut. Va trebui să facem față unei lupte pentru ceea ce suntem ca români, cu bunele și cu relele noastre, o veritabilă bătălie pentru identitatea noastră, dar și una pentru supraviețuire economică”, a declarat Victor Ponta, viitorul prim-ministru al României.
Pe 6 decembrie, românii trebuie să decidă dacă scoatem țara din criză sau o lăsăm să se scufunde și mai adânc. Vă îndemnăm să votaţi PRO România duminică, pentru redresarea ţării cu demnitate!
Comandat de PRO România – FILIALA ARAD, realizat de Inform Media Press SRL, Cod mandatar 11200008
Citiți principiile noastre de moderare aici!