Astfel, până la sfârșitul lunii noiembrie, compania anunță că nu mai puțin de 11 modele de motoferăstraie de ultimă generație se vor afla pe rafturile magazinelor STIHL cu prețuri mai accesibile, beneficiind de unul dintre cele mai consistente programe de reduceri din ultimii ani.
Cel mai mic motoferăstrău care deschide programul de reduceri este MS170, unul dintre cele mai căutate și versatile modele, folosit masiv atât în zona casnică dar și sectorul construcțiilor. Fără a fi alimentat cu combustibil MS170 are puțin peste 4kg și dezvoltă o putere de tăiere de 1,6 CP. Cu o lungime a lamei de 40 cm, se recomandă folosirea acestuia inclusiv la tăierea pomilor, însă diametrul trebuie să fie până în 30 cm. Foarte apropiat în gamă, dar cu putere puțin mai mare este și modelul MS180, aflat în același program de reduceri de toamnă. Varianta de vârf care face parte și ea din programul de reduceri STIHL din această toamnă este MS362, un motofeăstrău profesional destinat sectorului forestier.
Pe majoritatea motoferăstraielor pe benzină producătorul german STIHL a implementat tehnologia 2-MIX, care reduce considerabil consumul de combustibil și nivelul de noxe. Motoarele 2-MIX brevetate STIHL au la bază inovații care le asigură un cuplu ridicat într-un domeniu larg de turaţii. Rezultatul obţinut de inginerii de la STIHL este spectaculos: un consum de combustibil redus cu până la 20% şi o cantitate de emisii poluante mai mică cu până la 70% faţă de motoarele convenţionale în doi timpi STIHL cu tehnologie clasică.
Alte modele de motoferăstraie aflate în programul de reduceri din această toamnă sunt: MS181, MS211, MS231, MS251 și MS271. Pe lângă motoferăstraie, în programul de reduceri STIHL intră și alte modele de utilaje de sezon cum ar fi motocultoarele, atomizoare, pulverizatoare etc. Consultanții din cele peste 400 de magazine STIHL din țară îi pot îndruma pe beneficiari să aleagă varianta optimă de utilaj, în funcție de aria de aplicație.
Despre compania STIHL
Cifrele oficiale comunicate de companie arată o creștere a business-ului mondial de 16.5%, în 2020, atingând 4.58 miliarde de euro. Produsele STIHL pot fi achiziționate doar din rețeaua de magazine autorizate, care la nivel mondial sunt administrate de nu mai puțin de 53.000 de dealeri. STIHL România este o companie deținută 100% de firma mamă și a fost înființată în 1997. Compania mamă a fost înființată în 1926 de Andreas Stihl.
Citiți principiile noastre de moderare aici!