ADVERTORIAL. Ai petrecut o etenitate să găsești cel mai bun fond de ten, căutând recenzii, urmărind și încercând multiple nuanțe și tipuri de acoperire: mare sau medie în speranța că l-ai găsit pe cel potrivit. Și, când în sfârșit ai găsit formula de produs preferată, ar fi păcat ca totul să se năruiască din cauza unei pensule machiaj nepotrivite, nu?
Din fericire pentru tine, ne-am unit forțele cu prietenii noștri de la Oriflame.ro și am pregătit special pentru tine un scurt ghid pentru alegerea, dar și aplicarea fondului de ten cu ajutorul pensulei potrivite. Rămâi alături de noi până la final și vei învăța cum se aplica corect fondul de ten și de ce pensule ai nevoie pentru a realiza un machiaj perfect.
De ce ai nevoie de o pensulă pentru aplicare fond de ten?
Dacă încă îți aplici fondul de ten cu degetele, este timpul să te oprești. Degetele tale pot reține bacterii și un exces de sebum pe care nu ți le dorești pe ten. Și, mai mult decât atât, aplicarea produsului prin folosirea degetelor nu asigură o distribuire uniformă cât să acopere natural tenul.
În schimb, o pensula pentru aplicare fond de ten nu numai că permite mai multă precizie în momentul aplicării produsului prin mișcări circulare, dar împiedică și blocarea porilor. Pensulele de machiaj profesionale, cu perii lor dintr-un material sintetic nu rețin bacterii sau microbi și îți vor fi de mare ajutor pentru aplicarea unor produse cremoase sau fluide.
Tipuri de pensule de fond de ten
O colecție bună de pensule este un must-have pentru orice pasionată de machiaj. Pensulele nu numai că fac aplicarea machiajului rapidă și ușoară, dar ajută și produsul să se fixeze neted și uniform pe ten, rezultând într-un finish impecabil.
În arsenalul tău de pensule nu pot lipsi pensula pentru aplicare fond de ten, pensula cu care aplici pudra și pensula pentru fardul de obraz. Fiecare tip de pensulă servește unui scop precis, însă astăzi ne vom concentra exclusiv pe acelea pentru aplicarea fondului de ten.
Știai că există mai multe tipuri de astfel de aplicatoare? Cel puțin în oferta Oriflame.ro vei găsi atât pensule voluminoase, cât și pensule plate sau cu vârf aplatizat pentru o aplicare cu mai multă precizie. Și, din moment ce sunt atât de multe variante pentru clasica pensula pentru aplicare fond de ten, este bine să știi pe care să o folosești pentru diferite efecte ale machiajului tău. Iată mai jos o selecție de pensule pe care trebuie să le adaugi în colecția ta pentru a începe să te machiezi ca o profesionistă!
Pensula cu peri sintetici și fibre duble
Cu ajutorul acestei pensule poți aplica atât varianta fluidă a fondului de ten, cât și pe cea de tip pudră. Fiind realizată din peri albi scurți la bază și peri negri mai lungi în partea de sus, această pensula pentru aplicare fond de ten este potrivită în special în cazul texturilor cremoase.
Varianta din gama The One, de la Oriflame.ro dispune de peri super-moi care ajută la fixarea fără cusur a bazei de machiaj. Prin aplicarea produsului cu mișcări circulare, vei omogeniza impecabil fondul de ten în piele. În funcție de mișcările pe care le aplici, aceasta pensula pentru aplicare fond de ten construiește strat după strat baza unui machiaj ideal pentru o zi de birou, dar și o seară în oraș.
Pensulele cu vârf aplatizat
O pensula pentru aplicare fond de ten cu vârful aplatizat oferă un grad de acoperire mediu spre mare, în funcție de produsul pe care îl vei folosi. Spre exemplu, pentru aplicarea unui fond de ten lichid această pensulă permite o distribuire uniformă și mai ușoară care va oferi senzația unui ten cu aspect aerisit. În plus, acest tip de pensula mai poate și (ar trebui folosită) și pentru a aplica machiajul de obraji de tip pudră.
Una dintre preferatele noastre este pensula pentru aplicare fond de ten Giordani Gold cu mâner de bambus și fibre sintetice. Această pensulă pentru fond de ten a fost dezvoltată pentru a oferi o experiență de aplicare catifelată și un machiaj impecabil atunci când este utilizată cu fondul de ten Giordani Gold preferat.
Pensulă plată de machiaj
Pentru o acoperire completă, recomandarea noastră este să optezi pentru o pensula plată, ușor conică, care să permită aplicarea fondului de ten într-o tehnică asemănătoare vopselei. În acest fel, asiguri o aplicare fără cusur, care nu lasă dungi în urma aplicării produsului pe ten. Dincolo de a fi doar o pensula pentru aplicare fond de ten, varianta aplatizată pe care o găsești în oferta de produse Oriflame.ro poate fi folosită și pentru aplicarea fină a primerului sau a unui bb cream.
Folosește o pensula pentru aplicare fond de ten plată pentru a aplica un fond de ten cremos folosind mișcări largi. Mulțumită dimensiunilor sale compacte, aceste pensule sunt grozave pentru aplicarea produsului pe zona de sub ochi sau în jurul nasului. Atunci când aplici fondul de ten, începe prin a fixa produsul pe frunte, obraji, nas și bărbie. Folosește apoi pensula pentru a omogeniza produsul pe toată fața.
Există o mulțime de beneficii în folosirea pensulelor în locul altor aplicatoare. Nu numai că durează mai puțin timp pentru a-ți finaliza rutina de machiaj, dar este, de obicei, mai igienic, deoarece pensulele sunt mai ușor de curățat. Este important să speli pensulele în mod regulat.
Aceasta a fost mica noastră selecție de pensule pentru aplicarea fondului de ten. Tu, bineînțeles, poți opta pentru una dintre aceste pensule sau le poți include pe toate trei în colecția ta. Te invităm chiar acum să-ți faci cont Oriflame și să descoperi varietatea de produse pentru o aplicare eficientă a machiajului din care să îți alegi produsul potrivit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!