Care să nu fi simțit pe propria-i piele că nu mai are oxigen din cauza lui Falcă și a caracatiței pe care a construit-o cu răbdare și tenacitate în jurul intereselor sale. Supranumit și Faraonul, acesta a învățat de la cei mai buni și totodată perverși strategi în ale jocurilor politice: nașul Băsescu și nașul lui Bibarț, păpușarul șef, Florian Coldea.
Obișnuit să își calculeze în avans foarte bine mișcările, Gheorghe Falcă a reușit și de această dată să-și planteze jucători disimulați în candidați, în toate organizațiile politice pe care le avea sub control, la nivel local.
Pasul 1: A ieșit cu varianta Călin Bibarț interimar pentru primăria Arad.
Pasul 2: L-a scos pe Sergiu Bîlcea din joben. Pentru a-l victimiza pe Bibarț și a-l dezlipi de imaginea tot mai năclăită a lui Ghiță Falcă. L-a lăsat pe Bîlcea să taie kilometri de
panglici la tot soiul de inaugurări din municipiu, deși el era vice la județ.
Pasul 3: “Nevinovatul” Bibarț apare din nou în prim-plan, de această dată cu imaginea simulată a războinicului din PNL, care și-a înfruntat Faraonul și a ieșit la plimbare, băiețaș cu praștie și cu Duster, printr-un oraș cu ale cărui dezastre, el personal, aproape că nu are legătură.
Și mai bine a jucat-o Falcă cu Uniunea care ar fi trebuit să Salveze și Aradul, odată cu România. Aceasta pare însă determinată să îngroape Aradul în alți patru ani de fălcisme. Deși partidul îl votase, în mod democratic, pe incolorul și inodorul Sergiu Vlad să candideze la primăria Arad, până la urmă tot Falcă a făcut jocurile și în USR. Sună ciudat și neverosimil.
Dar iată logica:
Pasul 1. Adrian Wiener apare brusc la Arad, ca Făt Frumos pe cal alb, salvatorul de COVID. Vine în mijlocul stării de urgență, când se punea problema ca orașul nostru să
intre-n carantină, după modelul Suceava.
Pasul 2. În Aradul în care nimic nu mișcă fără OK-ul lui Falcă, senatorul USR e pus ȘEF LA SPITALUL COVID. Și i se permite să-și construiască imaginea eroului salvator, chiar înainte de alegerile locale. Este de specialitate internist.
Nici pneumolog, nici epidemiolog..Credeți că nu am fi avut specialiști în Spitalul TBC, care să preia funcția?
În ce film SF credeți că acest lucru ar fi fost posibil, fără ca FALCĂ și WIENER să fi fost pe BLAT?
Apoi vine dezbaterea. Marea dezbatere de la televiziunea lui Falcă. Unde își anunțaseră prezența Wiener, Bibarț și Meszar. Când, Faraonul a apărut în toată splendoarea. Și cu
aroganța-i specifică, și-a marcat teritoriul. I-a amintit lui Wiener că el l-a pus șef la Spitalul Covid.
Falcă a mai avut o scăpare, generată probabil de megalomania-i caracteristică.
A lăsat să se înțeleagă că știe multe despre perioada în care Adrian Wiener a fost director medical al Spitalului Județean Arad,perioadă care a coincis cu cea în care fostul șef liberal al județului, a fost reținut de DNA pentru achizițiile ilegale făcute la spital.
Întebarea care se ridică e cu ce îl are Falcă pe Wiener la mână? O altă întrebare ar fi: nu e păcat ca votul de revoltă al arădenilor după ani de minciuni și micimea lui Falcă să se întoarcă tot la un om al lui Falcă, cu singura scuză că e de la USR?
Comandat de PSD Arad, executat de SC INFORM MEDIA PRESS SRL, cod mandatar 21200019.
Trimite articolul
XVoteaza partidul corupt PSD sa ne ingroape, sa ne fure, sa isi bata joc de noi.
Daca zicea vreun independent, cinstit, era ceva, dar si-a gasit PSD :))
Da, sigur! Votati hotii pesedisti, drangea si dancilele! Plecati, cu fi4 al vostru cu tot, maxim 10% scrie pe voi la Arad!
-
E buna și locul 3-4 pt Fifor, măcar mai are ce sa treacă in CV.
Sa inteleg ca sunteti pe locul 3 in sondaje dupa Bibart si Wiener. Ha ha ha….
Aluzii, scenarii, barfe, atacuri la persoana. PSD nu propune nimic, doar improasca cu materie fecala. Tipic.
-
pai ce au invatat de la comunisti ca doar fii lor sunt. Iliescu este puntea dintre generatii. Ce iese din pisica….
Acest mod de prezentare a realitatii sau irealitatii se adreseaza strict acelei parti a societatii careia ii place circul si scandalul.
Adica acelor mai putin educati, cu o inteligenta nativa mai redusa.
Daca PSD-ul, in anul 2020, mizeaza pe acelasi tip de votant ca si acum 30 de ani, atunci este total anacronic!
D-le Fifor, cand iti falsificai CV-ul cu studii peste studii erai salvatorul Craiovei si al tarii. Cititi ziarul Libertatea unde Valeriu Nicolae il dezveleste pe Mihaita Minciuna la pielea goala. Cand erai ministru la orice, la Aparare, la Economie , la mers cu bicicleta langa Veorica Farul Calauzitor al PSD-ului erai tot salvatore de la patria. Ai lins, ai pupat, ai tradat, ai mintit senin
cot la cot cu toate nulitatile psd-iste. Acum te-ai trezit salvatorul Aradului. Cand Caprar facea blaturile cu Falca era bine?
Sunteti toti niste baloane goale care se sparg cum dai cu acul in ele. Aer vrac ambalat in punga cadou!Fly away, boy!
-
Foarte bine spus, nu as fi putut gasi cuvinte mai potrivite! 🙂
-
Felicitări Boss
Hotul tot hot….,a furat si culorile de pe afisele de campanie aleUSR !
de necrezut…nici un postac psd la datorie sa apere imaginea partidului si sa injure contracandidatii…
o fi ordin pe unitate sa nu mai injure???
-
În dex, sinonim pt. hoție e trecut psd.
Scuipati aici!
Asta numiti voi campanie electorala ?!? mardeiasilor ! nu ne plac aceia, dar de voi ne e greata ! Asa ca nici ei9 nici voi sau aliatii vostri !
Pai daca nu va place cum este Aradul condus de liberali veniti in Bucureștiul condus de pesedisti
Daca votam Fifor tare departe ajungem , locul lui este ca si inainte sa fie alaturi de Dragnea decat Fifor mai bine Falca ,aduceti-va aminte cat rau a putut face PSD-ul ptr Arad cand era la primarie :gheara pe masini dar mai rau m au fost in stare sa distruga salubritatea din Arad sa se imbogateasca ei , apoi contract cu POLARIS care a bagat mana in buzunarele aradenilor.
-
Corect Aradean nu OLTEAN..INFRACTORII ASTIA DE LA PSD VOPSITI ACUMA IN TOT FELUL DE SATELITI AI PARTIDULUI MAMA ,ADICA CIUMA ROSIE ,CHIAR NE CRED TAMPITI PE NOI ARADENII..M…FOREVER pee see dee.
-
Stiu ca n-o sa ma crezi ca NU-S PESEDIST nici votant al lor, ma doare-n cot de ce crezi dar spre deosebire de tine am facut niscaiva arest ceausist si armata la mina in ’85 pentru un simplu banc politic dar sunt si eu aradean si CHIAR TE CRED TAMPIT cum ii cred pe toti #rezististii acefali cu M…FOREVER si CIUMA ROSIE in gura dar care au fost ori spermatozoizi cu cap patrat ori sugari pe vremea cand altii sapau la canalul Dunare – Marea neagra pedepsiti de adevarata ciuma rosie pentru “insubordonare”. Hai sictir
-
Da-mi niste denumiriri de la canalul Dunare Marea Neagra ,sunt sigur ca ce spui sunt numai texte . Eu cu parere de rau iti pot spune : fascine ,cisterna cu apa , masina de cusut , indicative ca de exemplu 51sau 81 , depozit de pamant , Orasul de carton , as putea scrie pana maine ,eu chear am fost acolo iti dau niste indicii pe care eu le-am calcat in piciore inghitind praf de creta : Poarta Alba , Satul Nou , Cumpana ,Basarabi , Remus Opreanu . O ultima intrebare : la ce se spunea Trabant de Dobrogea ?
-
Totusi ce crezi ca am sa dau extemporal ca tu nu ma crezi? Mai citeste o data ce am scris. Eu am facut arest si armata la mina, la canal a fost frate-mio care a si murit dupa 10 ani. Ai fost ceva sefulet securist la canal si acum te dai rotund ?
-
-
-
🙄🙄😂 mai circarilor , mai puslamalelor , mai papagalilor !!!! an de an aceiasi placa zgariata pe patefon , ce au facut contracandidatii si cum voi a ti fii facut rahatul zbici din care si puscati … Fiforeeeee !!! concret si pe puncte , ce realizari ai tu indiferent pe postul pe care l ai ocupat ??? si nu uita !…. pupatul in dos , linsul in fund sau tradarile nu se bifeaza ca si realizari , poate la voi in partid sunt vazute ca si realizari , in Arad insa sunt vazute ca si lipsa de caracter si ca nulitate absoluta … deci !!! ce realizari ai ? …. nimeni nu spune ca astialalti sunt usa de biserica , nimeni nu spune ca sa facut tot ce se putea face sau ca nu sunt destule lipsuri , insa tocmai voi va ti gasit sa aratati cu degetul spe altul ? voi hotii hotilor cu cei mai multi deputati pe lista celor certati cu legea ? voi cu presedintele vostru corupt pana in maduva oaselor ? voi cu un fost premier prost ca noaptea care ne a facut de rusine peste tot pe unde sa pimblat ? voi care in timpul guvernarii voastre Romania a ajuns pe primele locuri la furtul din fonduri europene ? voi care a ti facut pe dracu in prasnic ca L C Kovesi sa nu ajunga procuror european de frica o sa va toace ca pe patrunjel ???? si asta in timp ce toata europa aprecia munca DNA lui sub conducerea ei ( nu ca nu au fost scapari si pe acolo uneori ) In disperarea care sunteti nu sunteti capabili sa veniti cu un program structurat pe puncte in care sa aratati , uite !!! vrem sa facem asta , asta si asta … si le fom face in modul cutare sau cutare …. nuuuu !!! voi stiti doar sa aruncati cu ce aveti intre dinti , adica cu rahat …. in Arad cred ve ti primi voturi cat pentru un post de consilier judetean , sunt satui aradenii de voi ca si calul de munca
Fantastic ce tupeu aveti….
Referitor la Pasul 2 cap. ”Logica” din articol: Știți câți medici epidemiologi are Aradul?
Mai pe romaneste… Nu ai cu cine sa votezi… toti candidatii care ar avea posibilitate de castig sunt corupti intr-un fel sau altul
Bravo mai fi4, ne-ai bagat in catarea rusilor, cu ale tale rachete balistice de la Deveselu…
-
Imi pare rau sa va spun tuturor postacilor de mai sus ca sunteti niste DOBITOCI.Nu vedeti dacat intr-un sens, ca niste cai cu ocheleri.Cu ce e mai bun PNL decat PSD sau PSD ca USR.Sunt niste jigodii cu totii.Ganditi in primul rand la interesul comunitatii aradene.Ce conteaza ce culoare are?Sa fie bun administrator, corect si cinstit.Cu ce este mai isteate Raluca decat Viorica..Doua tampite parvenite.Iar DNA a facut abuzuri de tot felul.Documentati-va, la fel si despre inculrs si razbunatoarea Kovesi. Va jigniti si va blamati ptr ce.? Vedeti inainte interesul aradenilor si apoi interesul de partid.Sa castige oricine, dar sa vedem cum creste Aradul si noi sa fim iarasi mandri ca suntem arafeni
-
CORECT !!! 👍
-
-
Securistule rusofil, o nație cu conducere revizionista nu se va opri după primul pas. Vede că îi merge și nimeni nu trece de la vorbe la fapte, va mai face un pas, și încă unul și încă…. Până intervine cineva. Exemplu recent: URSS/Rusia: mai întâi război hibrid in cecenia, apoi agresiune armata până la capitala Georgiei, apoi presiuni pe Armenia, Kazahstan și restul *-stan care au și cedat în fața influenței Moscovei devenind marionete. Grupul ce conduce Rusia nu sa oprit, a mai vrut: Crimeea și Donbass din Ucraina, mai pohtește soft powerul in republica moldova prin Dodon, și nu s-ar fi oprit aici.
Alt studiu de caz este germania lui Hitler: mai întâi anexează Austria, apoi Sudetii din Cehia, nu se oprește deși SUA UK și Franța au zis că gata Hitler este mulțumit. Da de unde??? Prin pactul Ribbentrop Molotov, împreună cu Stalin bolșevicul rup Polonia, împart țări după bunul plac. S-au oprit?? Numa când au pierdut Rm 2. Ai învățat ceva de aici? Sper că nu am consumat timpul degeaba.Rușii Latră pe toate gardurile internetului și al TV urilor despre scutul de la Deveselu pentru că știu și ei că nu se mai pot apropia de Iași fără să încaseze niște “petarde” in creștet. Așa că urlă fioros. Că leul la om. Dar omul are armă sofisticată ce îl doboara de departe.
Iar tu, promovând ideile astea ești un idiot util. Sau un agent de influență al rușilor. Bine spun că ar trebui cenzurat accesul la net pentru trădători, dictatori și cei cu discurs asemănător.
Votează Mr. Bean și poate vei vedea ceva schimbări în bine în Arad. Votează PSD, PNL, PMP, USR, UDMR etc. etc. etc. și vei avea ce vezi și acum: corupție la cel mai înalt nivel, incompetență crasă, nepăsare, furt din banul public, pile și relații.
-
Usr încă nu a fost la guvernare, mai ușor cu acuzele dacă vrei să fii echilibrat. Sau ești un membru de partid și ție frică de concurenta! Sau securist de rit vechi
-
In schimb se pare ca tu esti securist de rit nou USRist (00)
-
Penibil, de pasajul blocat de PSD?? Hoțul de de Oltean alunecos, mincinos ne mai lipsește! Amprenta lor se vede în toată tara asta
Mai bine se votati la voi UDMR,cu Pistike primar