- Cauze primare, incluzând paraziţi, corpuri străine, boli de hipersensibilitate, anomalii ale procesului de keratinizare, boli autoimune, utilizarea de substanţe iritante pentru curăţarea canalului auditiv;
- Cauze predispozante, incluzând conformaţia, macerarea canalului urechii, tratamente eronate, boli sistemice( mici schimbări în microclimatul otic pot produce dezechilibre între secreţia normală şi microfloră, rezultând infecţii „oportuniste”);
- Cauze determinante, incluzând bacterii, otite medii şi modificări patologice care progresează.
Semnele clinice constau în eritem, intense descuamări ale epiteliului şi mai ales durere şi prurit de intensităţi diferite în funcţie de evoluţia bolii. Animalul ţine de obicei urechea afectata aplecata, este apatic, nu va permite să-i atingeţi urechea din cauza durerii şi în unele cazuri se poate observa scurgerea unor secreţii din canalul auditiv ce aglutinează părul din jur. În cazul în care nu se stabileşte cauza ce a determinat apariţia unei otite, boală poate reapărea constant în timpul vieţii animalului.
Uneori, modificările patologice de lungă durată de la acest nivel se pot reflecta prin apariţia de boli ale pielii sau chiar boli sistemice.
În cazul animalelor cu otită unilaterală, trebuie examinată de asemenea şi urechea fără modificări din cauză că otita poate fi de fapt bilaterală, dar o ureche este mult mai afectată sau pentru a evita contaminarea urechii sănătoase cu secreţii aparţinând urechii afectate.
De asemenea trebuie examinat canalul auditiv cu ajutorul otoscopului pentru a putea observa modificările de la acest nivel: se va examina diametrul canalului, cantitatea de cerumen, cantitatea şi tipul exudatului, dacă este obstruat cu detritusuri celulare, dacă există paraziţi la acest nivel (Otodectes cynotis – parazit ce produce râia auriculară), prezenţa de corpuri străine, sau dacă există tumori la acest nivel. Examinarea întregii membrane timpanice este dificilă şi aproape imposibilă în cazul otitelor externe.
Important de apreciat este şi mirosul secreţiilor de la acest nivel (în cazul complicaţiei unei otite cu Malassezia canis, secreţia va avea un miros caracteristic). În cazul otitelor externe cu exces de cerumen trebuie luată în calcul şi posibilitatea existenţei parazitului Demodex spp., ce produce demodecia.
Diagnosticul consta în examinarea animalului, recoltarea de secreţii de la nivelul canalului auricular, examinarea microscopică a exudatului, teste de sensibilitate, examene culturale, examene histopatologice, biopsii sau chiar radiografii în cazul în care vizualizarea canalului auricular este imposibilă.
Tratamentul constă în depistarea cauzei primare şi tratarea ei. În cazul în care otita externă apare secundar unei proaste ventilaţii şi drenări a meatului auditiv extern, zona din jurul urechii trebuie curăţată, iar părul din interior smuls pentru a facilita aerisirea.
Urechea trebuie să fie bine curăţată şi uscată înaintea începerii tratamentului întrucât terapia locală nu va avea efect dacă exudatul sau cerumenul împiedică medicamentele să ajungă la nivelul epiteliului. Pentru curăţare se va folosi o soluţie antibacteriană sau una cerumenolitică, în funcţie de situaţie.
Cel mai indicat este ca proprietarii să cureţe periodic urechile animalului, urmând cu atenţie indicaţiile date de către medicul veterinar, scăzând astfel incidenţa apariţiei otitelor.
În funcţie de fiecare caz, medicul vă va indica tratamentul ce trebuie urmat: antibiotice aplicate local sau general, antiinflamatoare, medicamente antifungice, antiparazitare. Tratamentul trebuie urmat o perioada îndelungată, aceasta variind de la caz la caz, iar animalul trebuie reexaminat pentru a se urmări evoluţia bolii.
Aceste otite externe trebuie observate din timp şi tratate, deoarece se pot complica, ducând la apariţia otitelor medii şi interne care au repercusiuni mult mai grave asupra animalelor şi sunt mai greu de tratat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!