Pe platoul din fața Palatului Administrativ Arad va fi sărbătorită Ziua Națională a României printr-un concert de muzică ușoară. Evenimentul va începe la ora 18, cu trupa arădeană Nova Band, căreia îi va urma o altă trupă arădeană – Old Lady s Band. După aceștia, pe scenă va urca Biu Marquetti, care va interpreta, printre altele, șlagăre românești într-un stil aparte, alături de muzicieni din Chile, Peru, Columbia sau Cuba.
Scena va fi ocupată după aceasta de către Alina Eremia, actriță și cântăreață cunoscută de când a fost membru al formației Lala Band.
Seara se va încheia cu Horia Brenciu și Horia Brenciu Orchestra. Muzician, compozitor, interpret, prezentator TV și actor, Horia Brenciu și-a început activitatea în 1993 și de atunci a lansat melodii precum „Septembrie, Luni”, „Noapte de Crăciun”, sau „Fac ce-mi spune inima” și a prezentat emisiuni precum Robingo sau Tip Top Minitop, fiind și membru al emisiunilor X Factor și Vocea României.
Trimite articolul
XPentru ăștia nu merită să te duci și să tremuri de frig
Expiratul horia brenciu ….