Fie că a plouat sau a fost vânt, cei care au dorit să petreacă au făcut-o, în compania unor nume importante din muzică. Ultima seară nu a făcut excepție, iar arădenii au venit în număr mare să danseze și să cânte alături de îndrăgita artistă Irina Rimes. Moldoveanca a făcut un spectacol de excepție și a reușit să încingă atmosfera, în ciuda temperaturilor de toamnă mohorâtă. Așa s-a încheiat ediția din acest an a Festivalului Vinului, un festival prin care s-a dorit și promovarea zonei viticole din Arad, o zonă care renaște de la an la an.
Irina Rimes a încins ritmurile la Festivalul Vinului
Irina Rimes a încins ritmurile la Festivalul Vinului
Reactualizat la:
A fost Festivalul Vinului. Deși vremea nu a fost una prea prielnică, totuși arădenii nu s-au lăsat intimidați și au ieșit din case în fiecare seară.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Fostul director al morgii de la Harvard Medical School din cadrul prestigioasei universităţi americane a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de organe şi resturi umane, a anunţat marţi Departamentul de Justiţie al SUA, informează AFP.
Local
O oferta pe care un investitor a făcut-o pentru a cumpăra castelul de la Căpâlnaș este dezbătută de către Consiliul Județean.
Local
Peste 1000 de copii și adulți au sărbătorit împreună „Crăciunul pentru toți copiii”, la UAV Arad.
ARADON Sport local
După o carieră frumoasă în ligile 2 şi 3 ale fotbalului românesc, arbitrul-asistent arădean a ajuns la momentul în care şi-a pus fanionul în cui. Va rămâne, însă, angrenat în fenomen, fiind preşedintele Comisiei Judeţene de Arbitri din cadrul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad şi, probabil, viitor observator FRF.
Mapamond
Academia de film americană a anunțat marți listele scurte de propuneri pentru nominalizare în 12 categorii la de-a 98-a ediție a premiilor Oscar, inclusiv la categoria 'cel mai bun lungmetraj internațional', informează variety.com.
ARADON Sport local
SLIEMA. David-Razim Ciurar, sportiv legitimat la CS Municipal Arad, a avut o prestaţie remarcabilă la Cupa Uniunii Europene de haltere, întrecere sub egida European Weightlifting Federation (EWF).
Citiți principiile noastre de moderare aici!