Organizatorii Festivalului Berii au anunțat, pe pagina de Facebook a evenimentului, perioada în care va fi organizat anul acesta, dar și numele artiștilor invitați. Pe 17, 18 și 19 mai, în parcul Eminescu din municipiu „vor curge râuri de bere”. Pe scena din parc vor urca Antonia, Blackjack, Dj Project, El Nino, Fantazia, Irina Rimes, Kempes, Paraziții, 3 Sud Est și The Motans. „Evenimentul va reuni multă lume bună, muzică de calitate, zeci de producători de bere, zeci de corturi, sute de mese şi mii de halbe”, se arată în descrierea evenimentului. Accesul la eveniment va fi gratuit.
Cu toate că evenimentul are alocate trei sute de mii de lei din bugetul Centrului Municipal de Cultură, aceștia sunt menționați doar ca sponsori, nu și ca organizatori. Numele organizatorului, însă, lipsește de pe afișe. De menționat și faptul că evenimentul din mai 2019 este promovat ca fiind „Ediție aniversară – 20 ani”, însă actualul festival al berii a avut prima ediție în urmă cu doi ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!