Interviu Ellis Laslean:
” Sunt foarte fericită pt ziua de astazi. 19 matie- o zi încărcată de emoţii. Până la urmă aici la Ellis a fost sărbătoare, a fost un regal al modei. Invitaţii – oameni speciali pentru mine și frumusețe care a putut fi văzută pe diferite planuri. De la frumuseţea rochiilor, a decorului, a oamenilor, a costumelor, a prăjiturilor şi dulciurilor. Chiar dacă afară e înorat, până la urmă pe stradaLucian Blaga a fost un strop de soare.
Eu lucrez mai mult la comandă. Nu îmi place să încadrez femeile în nişte tipare, sau să le impun şabloane. Pentru mine ficare persoană este o provocare, iar în faţa unei doamne sau domnişoare care îşi doreşte o rochie, mă simt ca un pictor în faţa şevaletului. Compun pe ea exact aşa cum îmi sugerează trăsăturile şi personalitatea acelei persoane. De aceea am făcut o colecţie minimală, o colecţie în care am expus nişte tendinţe, cred eu foarte rafinate, şi care pot fi adaptate la solicitările clientelor”
La lansare s-a mai vorbit despre parfumuri; cărţi; Adi Ostafi realizorul calendarului din 96; şamd. Gazda evenimentului(pe langă doamna Ellis) a fost talentatul actor arădean Zoltan Lovaş.
Valerian Ardelean
Citiți principiile noastre de moderare aici!