Decembrie al acestui an a adus multă
căldură în sufltele bobocilor de
la Liceul German „Adam Muller
Guttenbrunn” din Arad, moment unic pentru
majoritatea dintre ei, care au păşit pentru
prima dată pe scena Teatrului Clasic „Ioan
Slavici”.
Tema balului a fost „Carnavalul de la
Veneţia”, urmând ca fiecare dintre
perechi să primească câte un nume de
familie veneţian. Dansurile prezentate au fost
Musical, Polka, Rock şi Vals, iar, spre deosebire
de alţi ani, şase din cei opt organizatori au
dansat alături de boboci în dansul intitulat
„Nebunia carnavalului”. Ca la orice bal al
bobocilor, perechile au fost supuse unor probe pentru a
ajuta juriul să decidă care dintre ei se
descurcă cel mai bine, care e mai spontan, etc.
Unul dintre momentele surpriză pentru
concurenţi a fost acela în care
băieţilor li s-au cerut să scrie o
declaraţie de dragoste partenerei, timpul acordat
fiind de trei minute. Apoi, fetele au fost ghidate de
băieţi să găsească un obiect
între baloane. La ultima probă, fiecare
boboc a trebuit să răspundă corect la
întrebările capcană puse de
prezentatori.
Invitaţi speciali au fost trupele de dans Next
X-Style, Nineteens şi X-Style. De asemena, Chiriac
Ştefania ne-a încântat cu momentul ei
coregrafic, plin de talent şi de măiestrie.
Bobocii şi-au premiat organizatorii cu diplome
şi premii simbolice.
Având în vedere tema balului, titlurile
date bobocilor au fost pe ranguri:• Doge – Savan
Flavius; • Arhiduce
Ardelan Angelo; • Marchiz – Savin Paul; •
Margraf – Caraiman Raul; • Conte – Rad Laurentiu;
• Viconte – Rad Nichita; • Baron – Moţ
Klaus; • Principe – Botos Andrei;•
Cavaler –
Horga Alex; • Dogaresa – Rencsuk Vanesa;
• Arhiducesa
-Tucudean Miriam; • Marchiza – Burta Larisa;
• Margrafa – Sarac Amina; • Contesa – Tarcea
Roxana; • Vicontesa • Fusz Heidi; Baronesa –
Marcu Alexandra; • Principesa – Drahanet Diana.
„În ciuda faptului că şcoala a
fost închisă din pricina carantinei
şi balul a fost amânat, totul s-a terminat
cu bine. Mulţumim doamnei director Borlea Maria
pentru ajutorul acordat şi pentru răbdarea pe
care a avut-o cu noi de fiecare dată. De asemenea,
mulţumim doamnei profesoare de germană, Adina
Şerb, care a fost alături de noi”,
ne-au spus organizatorii.
Ar mai fi de precizat că dansurile au fost
realizate de: Maura Cosma (coregraf) – Musical; Sterian
Georgiana – Rock&Roll; Coman Anamaria – Polka;
Coman Anamaria – Vals; Sterian Georgiana şi Coman
Anamaria – Nebunia carnavalului.
„Distracţia a continuat în Club
Renesance unde, atât participanţii cât
şi spectatorii, s-au distrat până
dimineaţa” (Andreea Gudiu)
V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!