Iată, am reușit să descoperim logica închiderii circulației mașinilor pe acel tronson: imposibilitatea supravegherii perfecte a copiilor, care în orice clipă pot face mișcări imprevizibile.
Artiști adevărați
Piticoții au fost adorabili la cele două concerte de până acum-„Lupus Dacus” și „Mario and The Teachers”. Spectacole, dealtfel, foarte reușite, în ciuda faptului că nu prea s-a respectat programul. Oricum acest aspect nu a deranjat pe nimeni, cel mai probabil mulțimea adunată la târgul estival nu știa la ce oră sunt programate spectacolele. Oamenii au venit lângă scenă când au auzit muzica. Cei de la „Lupus Dacus” au trimis în eter acorduri venite din adâncul istoriei. Absolut impresionantă a fost, însă, prestația oferită de câțiva copii de 2-6 ani, adevărați artiști. Unul dintre spectatori a remarcat: „adevărați pui de daci!„ Poate că dacă vom ști să ne creștem și să ne educăm copiii în acest spirit România mai are o șansă”…
Una peste alta, până acum a fost o reușită și, în ciuda cârcotelilor, nici urmă de campanie electorală mascată. Chiar dacă inclusiv primarul Gheorghe Falcă a fost pe acolo.
Citiți principiile noastre de moderare aici!