Un demers de suflet, prin care Aurel Ardelean,
rectorul UVVG, Gheorghe Falcă, primarul
municipiului şi Nicolae Ioţcu,
preşedintele CJ Arad – artizanii acestui
parteneriat – , au demonstrat că UTA
reprezintă, dincolo de pesimismul bolnăvicios
al unora, un brand (şi) al prezentului şi
viitorului. O grupare care poate renaşte din
propria-i cenuşă. Mai repede decât
şi-ar fi putut imagina cei mai optimişti
dintre suporteri. Cu minima condiţie, ca
alături de cei enumeraţi mai sus, de un
Sandu Ion şi-un Giovanni Catanzariti, cei
care au dus greul în returul sezonului trecut,
să mai apară şi alţi utişti cu
dare de mână.
Daniel Scridon
Citiți principiile noastre de moderare aici!