Dacă am trecut de 40 sau 50 de ani, problema este „gravă”, au apărut ridurile, talia se rotunjeşte, mişcările sunt mai greoaie şi ne apucă teama pentru ce va urma. Demne de respect şi admiraţie sunt „senioarele” trecute binişor de 60, 70 de ani care, se respectă şi nu lipsesc de la orele de gimnastică de întreţinere. Sunt femei cu suflet tânăr ce doresc să-şi păstreze sănătatea rămânând active pe plan personal, social, familial. Bucuria celor apropiaţi deoarece au în preajmă persoane vesele, optimiste, sănătoase, responsabile, pe care se pot baza.
În jurul nostru, în reviste şi reclame vedem zilnic supertipe, cu măsuri perfecte (nu ştim cât de mult sunt „lucrate” pozele), îmbrăcate sumar şi provocator şi ne ia cu ameţeală, iar ca să fie tacâmul complet, ne recomandă tot felul de reţete mai mult sau mai puţin verificate şi aprobate de specialişti, tratamente cosmetice sofisticate şi mai ales costisitoare. Informaţiile sunt atâ de multe şi de variate încât, nu mai ştim ce este bine sau rău, suntem cuprinse de o mulţime de sentimente contradictorii, suferim pentru tinereţea care se duce, viitorul este o mare necunoscută şi, uităm că existăm, având o viaţă înainte care trebuie trăită frumos şi demn. Suntem femei mature, realizate social şi profesional, avem o personalitate pe care o vom pune în valoare indiferent de vârstă şi, vom fi conştiente că lumea nu este formată numai din vedete. Suntem aici şi noi, oamenii normali, pe care se bazează cu adevărat societatea.
De-a lungul timpului am încercat să punem în practică tot felul de sfaturi citite sau auzite şi de cele mai multe ori am dat greş. Am încercat cele mai scumpe creme şi loţiuni dar, am uitat un lucru: frumuseţea vine din interior. O dietă echilibrată, hidratare, odihnă suficientă, multă mişcare, totul adaptat organismului nostru. În tot ceea ce facem vom căuta o cale de mijloc, vom discuta cu specialiştii înainte de a lua decizii majore, vom trăi frumuseţea fiecărei clipe din viaţa primită în dar.
„Demne de respect şi admiraţie sunt „senioarele”, femei cu suflet tânăr ce doresc să-şi păstreze sănătatea rămânând active”
Citiți principiile noastre de moderare aici!