S-a bazat pe principiul că în comunităţile mici, oamenii aleg primarul după culoarea sufletului, nu după culoarea politică, fiind aleasă, în 2016, primar independent de Petriş. Mulţi au zâmbit, convinşi că Irina Onescu nu va izbândi într-o lume a politicii plină de mizerie, în care tupeul şi nesimţirea sunt argumente supreme. Fosta producătoare TV nu doar că a reuşit să scoată comuna de pe Valea Mureşului din anonimat, dar acţiunile şi iniţiativele ei au făcut rapid înconjorul judeţului şi a ţării. „Foaie verde de măcriş, vreau o casă la Petriş”, „Musafir la ţară”, „Drumul Regelui” ori „Şcoala din vise” sunt câteva poveşti de succes „marca Irina Onescu”.
Mereu în mijlocul sătenilor, receptivă la problemele acestora, implicată în acţiuni de voluntariat, Irina Onescu a demonstrat că se poate face şi un alt gen de politică. Una de bun simţ, în care cetăţeanul chiar contează, nu doar în preajma alegerilor.
Ultima găselniţă a Irinei Onescu este montarea unui panou în holul primăriei, cu hărţile celor şase sate din comună: Ilteu, Selişte, Corbeşti, Obârşia, Roşia Nouă şi Petriş. Aici sunt prinse bileţele cu problemele curente şi cu lucrările care urmează a fi realizate în fiecare localitate. Dar şi bileţele goale pe care cetăţenii sunt invitaţi să semnaleze neajunsuri, dar şi idei. Primăriţa de Petriş dă asigurări că panoul îşi va avea rostul până când va putea spune că nu va mai avea nimic de lucru şi hărţile vor fi goale.
„Dovada de apreciere este că te recunoaşte lumea şi vrea să-ţi arate asta” – sunt vorbele regretatului actor Mircea Albulescu. Şi sunt un posibil răspuns la invidia unora pe notorietatea de care se bucură Irina Onescu. Un exemplu de urmat pentru orice primar din judeţul nostru.
Citiți principiile noastre de moderare aici!