Presiunea asupra conducerii centrale a fost teribilă, nu doar din partea unor lideri de la Bucureşti, ci şi dinspre organizaţiile din teritoriu. În condiţiile date şi având în vedere că preşedintele Băsescu desemna doar premierul care îi convenea, cu cine să se fi aliat PSD pentru a ajunge la guvernare? UDMR deja se „lipise” de PD-L, iar o coaliţie PSD-PNL ar fi adus complicaţii, tergiversări şi s-ar fi putut solda cu un fiasco. Soluţia certă era doar asocierea cu PD-L.
A dorit PD-L această combinaţie cu duşmanul de moarte? Probabil, nu, însă aceasta a fost voinţa lui Traian Băsescu. Acesta i-a fost visul, cum a şi mărturisit: să vadă o majoritate solidă în parlament. Dar şi să-l lovească sub centură pe Tăriceanu. Sigur, au intrat în calcul şi alegerile prezidenţiale, din noiembrie 2009. Un PSD colaborator, va avea, indiscutabil, un „cioc” mic în campania electorală. Pe de altă parte, guvernarea, cu toate consecinţele sale, îi va responsabiliza pe social-democraţi mai mult decât pe Traian Băsescu. Altfel spus, social-democraţilor le va fi greu să-l asocieze pe Băsescu eventualelor eşecuri ale guvernării.
Alianţa guvernamentală PD-L şi PSD este consecinţa calculelor politice ale preşedintelui Băsescu, preocupat să fie reales, şi a foamei PSD de a guverna cu orice preţ. Cred că nimeni nu este atât de naiv încât să creadă că fruntaşii PD-L au acceptat „monstruoasa coaliţie” de dragul românilor ori din cauza crizei economice. Sau că PSD a fost copleşit de interesul naţional. Nu, criza n-a fost cauza, ci prilejul ca unele interese personale şi de grup să se regăsească în această combinaţie, catalogată de mulţi ca fiind una contra naturii.
Cine va câştiga? Cine va pierde, în final? Greu de răspuns. Sigur este doar faptul că Traian Băsescu nu are cum să piardă. Şi că, dacă va fi o pierdere grea, aceea va fi a PSD.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!