De parcă ar fi fost de datoria suporterilor, a primarului Falcă, a ziariştilor sau a viitorului investitor să facă o chetă pentru a stinge acest litigiu. Că doar nu „Gio” a gestionat clubul în ultimii trei ani. Nu el a încheiat contracte păguboase, pentru a nu le eticheta dubioase, precum cel al lui Hidişan, care primea o sumă de bani pentru fiecare meci bifat, indiferent de rezultat. Nu italianul era în măsură să achite dările către stat şi nici să plătească salariile angajaţilor. Cum nu actualul preşedinte a ascultat orbeşte de sfaturile lui Mara ori Tudor, ajungând să se împrumute pentru a forţa o promovare, care i-ar fi adus milionul de euro din drepturile de televiziune. Şi nici nu se face vinovat de alungarea din echipă a jucătorilor arădeni de perspectivă, în detrimentul unor purtători ilegali de ghete veniţi de prin toate colţurile lumii, în schimbul unor comisioane.
Şi-atunci (ne) punem fireasca întrebare: Ce merită Gio, aplauze sau din contră ?
Citiți principiile noastre de moderare aici!