Am dorit să aflu de la domnia sa de ce ar trebui să accepte celelalte țări cote obligatorii de imigranți și oferirea de adevărate privilegii față de lamentabila viață pe care o duc cetățenii acestora, mai ales românii.Din păcate, nu a fost nici locul nici momentul potrivite pentru un interviu amplu, așa că mă rezum la recunoașterea de către domnia sa a unui adevăr. Acela că ideea unei imigrații masive nu aparține Uniunii Europene, ci Germaniei.„Imigrația este un rezultat al nevoilor Germaniei. Aceasta este ca o uzină uriașă și are nevoie de ei”.Este vorba despre „Înalta competitivitate a Germaniei.Economia germană are nevoie de un plus de 5 milioane de lucrători. Un milion au fost luați deja prin procesele migraționiste din ultimii 3 ani.Procesul va continua, Germania trebuie în mod categoric să mai preia oameni”.
De ce ar trebui ca și celelalte țări să preia modelul Germaniei, doar pentru că așa pretinde Germania că este bine? Răspunsul lui Andrei Marga a fost unul laconic(mai că mi-a venit să să scriu Laocoonic, având în vedere dimensiunile șerpăriei):„Cred că Europa, cu actuala situație demografică, nu are altă soluție de a rămâne competitivă economic, decât prin acceptarea imigrației. Că e din Siria, că e din China, Bangladesh, Pakistan sau tot ce vrem, este altă discuție”.Desigur, un răspuns obligatoriu, pe placul șerpilor,care nu doar fojgăiesc prin preajma oricărui român, ci îl mai și țin înlănțuit, ca nu cumva să dezvăluie șiretlicurile aheilor. Căci, să fim drepți până la capăt, nu seamănă al dracului de mult această teorie a imigrației cu calul troian?
Tocmai de aceea, l-am întrebat pe Andrei Marga dacă, doar de dragul competitivității, merită riscul.L-am întrebat cât a pierdut și cât a câștigat Germania prin acceptare- de fapt, chemarea-valului de refugiați.Mi-a răspuns că Germania „nu a pierdut în mod fundamental. Este adevărat, în grupurile de emigranți se strecoară și teroriști, este riscul pe care Germania l-a asumat conștient.E adevărat că un atentat terorist de proporții este insuportabil pentru orice regim, dar cred că Germania are capacitatea de analiză pentru a se feri de atentate”.Bine, bine, Germania are, dar ceilalți?Își folosește, cumva, Germania, capacitatea pentru a-i „feri” și pe ceilalți?Sigur că nu, dar atunci, de ce ar fi obligate celelalte țări să dea curs Diktat-ului Germaniei? A fost o întrebare fără răspuns, maestrul Marga a spus doar că Europa, dacă vrea să fie competitivă,trebuie să accepte imigrația. I-am amintit că deviza cu „arbeit” a aparținut tot Germaniei,pardon, lui Hitler, dar, ca un adevărat diplomat, Laocoonn-pardon, Marga-mi-a răspuns:„Da, dar acum este Arbait und Gerechtigkeit”.
Andrei Marga.
Andrei Marga (n. 22 mai 1946, București) este un filozof, politolog și om politic român, profesor universitar, a fost ministru de externe al României în mai-august 2012, ministru al educației în 1997-2000, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj între anii 1993-2004 și 2008-2012, laureat al premiului Herder în anul 2005.
Citiți principiile noastre de moderare aici!