Era de aşteptat – aşa s-ar fi
întâmplat într-o ţară
normală, cu oameni destoinici şi
inteligenţi – ca, odată scăpată
agricultura din chingile colectivizării şi
etatizării, să apară, să
„explodeze” iniţiativa privată,
iar statul să dezvolte politici agricole capabile
să ne facă o mare putere în domeniu.
Au trecut însă 20 de ani iar pariul cu
agricultura este pierdut şi consecinţele sunt
dramatice. Importăm legume, fructe, carne,
lactate, cereale, tot ce scrie pe listă. De ce am
ajuns de râsul lumii? Din cauza tuturor
guvernelor care s-au perindat şi a tuturor
miniştrilor care au deţinul portofoliul
Agriculturii. Toţi, laolaltă, n-au făcut
decât să de-a frâu liber jafului,
distrugerii bazei materiale existente,
lăsării în paragină a unor mari
suprafeţe de teren agricol. Iar prin
desfiinţarea IAS-urilor, jaful a fost
desăvârşit prin trecerea
pământului şi a bazei materiale, pe
nimica toată, în mâinile unor
mafioţi – politicieni ori acoliţi ai
acestora.
Nimeni n-a fost cu adevărat preocupat de
soarta agriculturii, ci doar de
îmbogăţire pe seama distrugerii
acesteia, prin prăduire. Aud văicăreli
că nu avem irigaţii. Am avut. Şi,
în loc să fie extinse, au fost distruse, sub
ochii celor responsabili. Mai mult, pentru a avea
şi a menţine un pământ
sănătos, este nevoie de lucrări de
ameliorare, de combatere a sărăturilor
şi a eroziunii solului. Mai există asemenea
programe? Poate pe vreo hârtie
îngălbenită, uitată prin sertare,
nicidecum în lucru. Politici de
îmbunătăţire a structurii fondului
funciar, după marea feudalizare de după
revoluţie? Câteva încercări
timide, nesusţinute şi apoi uitate.
La acest eşec de proporţii a contribuit
şi cadrul legislativ, inamical, deloc stimulativ.
Toate acestea ne-au adus unde suntem: în loc
să exportăm, importăm masiv bunuri
alimentare de tot felul. Ceea ce ne descalifică
în ochii lumii, dar mai ales ne
sărăceşte.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!