Parteneri e un fel de a spune, pentru că este clar că acolo nu sunt decât supuşi ai locatarului de la Cotroceni, iar unica lor sarcină este aceea de a sluji familia Băsescu, viitoare posesoare de imunitate internaţională. Aureolată cu titlul de mămică, la ora alegerilor europarlamentare, Elena Băsescu, Eba, pre numele de candidat, va fi cap de listă. Nici măcar nu va trebui să-şi facă griji că va fi pe lista unui partid minuscul, pentru că voturile necesare unui mandat de europarlamentar tot le va obţine, la o adică, de la supuşii din Republica Moldova. Mişcătorii lui Tomac, adus de către Băsescu în politică de pe păşunea bourului şi implementat pe cea a mioriţei, vor avea grijă să nu se întâmple vreo nefăcută, pentru că altfel cu ce obraz îl vor primi pe Băse, care tocmai ce a anunţat că s-ar putea să ceară cetăţenia Republicii Moldova ?
Iar pentru ca partidul să treacă pragul necesar în Circumscripţia România, tăticul se va învrednici să mai lumineze, la o bere, nişte primari precum cei din Argeş. Problema este de la ce familie politică europeană se va revendica Mişcarea Populară, pentru că dinspre Berlin nu prea s-au auzit exclamaţii de „ja, ja, gutt, gutt” la auzul naşterii partidului moştenitor al României, aproape concomitent cu cea a prinţului moştenitor al tronului Regatului Marii Britanii. Prinţ pe care, totuşi, nu l-a moşit Băsescu, precum pe celălalt. Aşa că Tomac a declarat că partidul este creştin democrat, ceea ce arată că Băsescu mizează în continuare pe ăla mic cu capu’ mare, Aurelian Pârvulescu, preşedintele aripii frânte a PNŢ-CD, sperând că familia europeană creştin democrată îl va lua în seamă.
simion.todoca@informmedia.ro
Citat: „Unica grijă a Mişcării Populare este asigurarea fericirii familiei Băsescu”
Citiți principiile noastre de moderare aici!