Cât timp va putea convieţui cu PDL la guvernare şi cum va trebui să procedeze pentru a nu pierde controlul asupra partidului, în condiţiile în care cei din PDL ar putea conveni că nu le mai poate fi locomotivă şi, drept consecinţă, nu mai au nevoie de el. Pe scurt, trebuia să se asigure că va controla total nu doar partidul, ci şi Guvernul şi Parlamentul – pentru că un preşedinte-jucător fără jucării ar fi un nonsens, nu?
Preocupat de statutul său, Băsescu a înţeles că punctul de sprijin în jurul căruia poate să învârtească totul este Emil Boc. Un Emil Boc preşedinte al PDL, dar şi prim-ministru. De ce, Boc? Pentru că prin el avea deschise toate uşile – începând cu cea a partidului, trecând prin cea a guvernului şi, în final, prin cea a parlamentului. De ce au fost daţi uitării Lucian Croitoru şi Liviu Negoiţă, ambii propuşi înainte de alegerile prezidenţiale să formeze guvernul? Pentru simplul motiv că ei nu erau de încredere. Mai simplu, ei nu aveau capacitatea nelimitată a lui Boc de a fi obedienţi, nu ofereau garanţia necesară că ar dispuşi să-şi anihileze voinţa, simţirea şi gândirea.
Traian Băsescu a avut toate motivele să fie precaut şi să-şi asigure spatele, pentru că, iată, în PDL sunt mulţi cei nemulţumiţi că partidul plăteşte pentru modul dezastruos în care Zeus dirijează Guvernul. Aceşti nemulţumiţi i-ar întoarce lui Băsescu imediat spatele şi s-ar rupe de el, dacă n-ar fi grupul Udrea-Falcă-Anastase (o altă creaţie, cu scop preventiv, a preşedintelui) care ţine partidul legat ombilical de Cotroceni. Aşa că PDL nu are, încă, şansa să scape – nici de Băsescu, nici de consecinţele catastrofale ale prestaţiei acestuia.
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!