Îmi amintesc de confruntarea cu Traian Băsescu pentru Primăria Capitalei, când liderul PD, pe lângă faptul că l-a surclasat, l-a şi pus în situaţii ridicole, arătând alegătorilor cât de puţine lucruri ştie candidatul Geoană despre Bucureştiul peste care se vedea primar general. Să nu fi ştiut, să nu fi înţeles, „hrebenciucii” şi „Grupul de la Cluj” că Geoană e bun funcţionar, dar nu este şi un bun om politic? Sigur că i-au avut „radiografia” la îndemână, numai că au marşat tocmai pe lipsa de dotare a lui Geoană, pe facilitatea cu care acesta putea fi manevrat. Au dorit înlăturarea lui Ion Iliescu şi, din moment ce Năstase n-a marşat la manevră, au optat, la repezeală, pentru o marionetă cu un nume care – asemenea lui Cristian Diaconescu, astăzi – avea o rezonanţă interesantă pe timpanul opiniei publice. Şi totul dădea a reformă în PSD.
Nimeni nu prevedea atunci că „păpuşa” va scăpa de sub control, că va sări dintr-o barcă în alta, că pentru a-şi păstra locul se va combina cu oricine, pe un culoar de la Iliescu la Vanghelie. Cum-necum, păpuşa-Geoană a rezistat printre lupii înfometaţi din PSD, ba, mai mult, a izbutit să obţină şi postura de candidat la preşedinţie. De aici, însă, i s-a spart norocul. Pentru că, ieşind pregnant în faţă, rămânând singur cu duşmanul el şi-a etalat „strălucitor” incapacitatea de a performa în politică.
De aceea, nu văd o sinucidere mai spectaculoasă pentru PSD, decât să continue cu Geoană, care n-are nici măcar spiritul câinesc, de băiat de cartier, al lui Vanghelie.
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!