Pentru oricine are ochi de văzut şi urechi de auzit, în nenumărate emisiuni televizate este vizibilă hărţuirea reciprocă a unor agenţi mai mult sau mai puţin acoperiţi, plasaţi în tabere adverse. Fie de voie, fie de nevoie. Necazul este că în cazul SRI interconectarea globală funcţionează doar pe palierele de interes comun, cum ar fi lupta contra terorismului, traficul de droguri şi altele de acest gen, în rest obiectul muncii fiind contracararea atentatelor la sistemul imunitar al statului. Sarcină pe care, în mod logic, o are şi SIE şi, vreau să cred acest lucru, în cea mai mare parte, şi-o îndeplineşte.
Ca peste tot, însă, funcţionând la nivel extern, este mult mai uşor de penetrat, unii dintre agenţi ajungând să servească interese economice şi financiare ale unor internaţionale, în dauna statului român. Nu particularizez, aşa se întâmplă peste tot în lume, serviciile secrete interne fiind mereu în luptă cu cele externe. Extrem de rar, însă, motivul confruntării este lupta politică între două tabere, care doresc să şi le aservească, să le pună în slujba lor, nu a statului. În altă parte acest lucru este exclus, la noi, nu. Aici este marea problemă, iar rezolvarea ei ar trebui să vină din partea serviciilor, prin refuzul de a face jocurile politicienilor, prin plasarea- normală- deasupra jocurilor politice murdare.
Revenind la Institutul Cultural Român, nu este greu de ghicit că acesta este un fel de bancomat al SIE, iar mutarea sa în subordinea Senatului, pentru- cică- transparentizarea cheltuielilor, ar echivala cu tăierea unei surse de finanţare. Că doar nu pretinde cineva ca Senatul să vină să recunoască faptul că dă multe milioane de Euro sau dolari la ICR pentru a-i finanţa pe spioni. Sau, pe de altă parte, ca orice semianalfabet ajuns senator să fie la curent cu activitatea serviciilor secrete şi chiar să le ameninţe cu degetul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!