Altfel nu pot să-mi explic cum un premier de stânga, în cârdăşie cu un preşedinte de dreapta, azvârle cu nişte salarii de-a dreptul neruşinate în demnitari şi funcţionari din sfera guvernamentală, în dispreţ faţă de alte categorii de bugetari. Ponta fie a decis să-şi asigure un viitor mai bun altfel decât prin a-şi pune pielea în saramură pentru a face „dreptate până la capăt” pentru amărâţi, caz în care PSD poate să se ducă dracului, cu tot cu „idealurile nobile ale socialismului”, fie chiar nu pricepe că riscă să distrugă, prin gesturi necugetate, tot ceea ce a câştigat până acum. Nu se poate să nu priceapă ce efect catastrofal poate avea îmbuibarea, prin mijlocirea lui, a celor care „s-au ajuns” prin politică, în mintea milioanelor de amărâţi care îşi târăsc traiul de pe o zi pe alta. Nu spun că demnitarii nu ar trebui să aibă salarii decente, dar să arăţi că triplarea salariilor lor este prioritară faţă de mărirea cu 10% a veniturilor bugetarilor de rând este sfidare curată.
Oricât ar încerca Ponta să o scalde, toate deciziile sale rocamboleşti, toate şmecheriile de băiat de cartier, nedemne pentru un prim ministru şi preşedinte al celui mai mare partid din ţară, au afectat grav unitatea partidului, încrederea din interiorul său. Impresia este aceea că pe Ponta nu-l mai interesează partidul, ci propria persoană, nu-l mai interesează „cauza socialismului”, ci propria sa cauză. Impresia că cearta cu Iohannis este una de faţadă, de ochii lumii, se accentuează pe zi ce trece. Cum poate cineva să creadă că Iohannis îl pândeşte pe Ponta secundă de secundă şi pas cu pas, pentru a-l lovi unde îl doare, când preşedintele, în loc să le arate adepţilor săi, care şi-au luat ţara înapoi, că respinge cu indignare pensiile neruşinate ale parlamentarilor, promulgă legea fără să clipească? După cum, dealtfel, tot fără să clipească, a salutat cu mare entuziasm triplarea propriului salariu, la grămadă cu ceilalţi care huzuresc pe spinarea poporului. Asta, în ciuda propriului partid, pe care, intenţionat sau nu, îl lasă tot mai des în ofsaid. Se urmăreşte, oare, discreditarea ambelor partide în ochii electoratului? Dacă da, în favoarea cărui partid existent sau în chinurile facerii?
Nu cred câtuşi de puţin că PSD-iştii ar fi animaţi de soarta poporului, că vor ca sărăcimea să aibă măcar de-o pită pe masă, că nu pot dormi de grija amărâţilor. Cred, în schimb, că Ponta, ca preşedinte al partidului şi ca premier, a reuşit să le impună să fie mai puţin hulpavi, să nu mai fure cum s-a furat de 25 de ani de către toate clicile ajunse la putere şi să nu se mai joace de-a guvernarea, ci chiar să guverneze. Aceasta, până în momentul în care DNA, la comandă politică, venită, cu certitudine, dinafară, i-a inventat un genunchi, pardon, un călcâi al lui Ahile, iar de atunci a început degringolada.
„Cum crede Ponta că vor privi sărăntocii triplarea salariilor îmbuibaţilor din practicarea politicii ?”
Citiți principiile noastre de moderare aici!