S-ar putea să nu fie vorba decât despre o trăncăneală menită să întreţină nişte iluzii de natură să împiedice răbufnirile cauzate de procesul de fuziune a celor două partide. Granzii din PDL- căci cei ai PNL sunt prin puşcării sau în aşteptarea condamnării- simt că vor fi excluşi de la împărţirea bucatelor, iar asta va însemna dezgroparea a multe dosare cumplit de grele, ascunse cu grijă pe vremea domniei lui Băsescu. Drept urmare, cei care se simt cu musca pe căciulă aşteaptă cu înfrigurare ca tătucul lor să facă o mişcare de scamator, să ajungă, cumva, în fruntea unui nou partid de dreapta capabil să adune, dintr-un foc, un număr apreciabil de parlamentari, la care să se adauge şi ei. Nu m-ar mira ca Traian Băsescu să se bazeze, în această aventură, pe Geoană şi Vanghelie, care să rupă din PSD hălci zdravene, pe ce a mai rămas din gaşca lui Dan Diaconescu, dar şi pe unii din PC şi UNPR.
Odată înfiinţat aşa zisul partid de dreapta, acesta s-ar alătura PNL la votarea moţiunii de cenzură, iar dacă pune botul- pardon,votul- şi UDMR, Guvernul Ponta pică cu brio. Atât ea cât şi Blaga, la porunca lui Iohannis, au spus în repetate rânduri că PNL nu se gândeşte la schimbarea guvernării prin cumpărarea de trădători de la partidele din coaliţia de guvernare, pentru că aceasta nu ar însemna o schimbare reală, sănătoasă, responsabilă. În schimb, au arătat ei, cu totul altfel s-ar pune problema dacă ar fi vorba despre formaţiuni politice, nu indivizi, care să voteze moţiunea de cenzură şi nu o moţiune „de centură”. Or, un partid „nou” ar fi exact ce le-ar trebui.
Crede, oare, Alina Gorghiu, într-un astfel de scenariu? Poate că da, însă înclin să cred că mai degrabă se gândeşte la altceva atunci când vorbeşte despre schimbarea Guvernului Ponta. Un „altceva” care s-ar produce, cu acordul lui Iohannis, într-un oarecare orizont de aşteptare: refacerea USL, după eliminarea tuturor puşcăriabililor din PSD şi PNL. Adică, un fel de Guvern de „uniune naţională”, ca un pas spre „curăţarea politicii româneşti”.
„Nu ar fi nicio mirare ca Geoană şi Vanghelie ar aduna parlamentari pentru partidul lui Băsescu”
Citiți principiile noastre de moderare aici!