O succintă retrospectivă, ne amărăşte sufletele. A fost prima Olimpiadă (Beijing) din ultimele patru decenii, în care sportivii care au reprezentat Aradul n-au câştigat nici o medalie. Este anul în care echipa fanion, UTA, a retrogradat în liga secundă, rămânând şi fără investitori. Dacă mai punem la socoteală, dispariţia echipei de baschet masculin, West Petrom şi regresul unei alte echipe campioane, B.C. ICIM, avem imaginea unui „tablou” sumbru, nedorit.
La cumpăna dintre ani, gândurile noastre, ale celor implicaţi (in)direct în această lume a sportului, se îndreaptă (şi) spre grupările aflate în suferinţă. Fie ca, vorba urării: „Cele rele să se spele, cele bune să se adune”, pentru întreaga familie a sportului arădean.
Daniel Scridon
Citiți principiile noastre de moderare aici!