L-am zărit şi acum în depărtare şi l-am încadrat imediat în peisajul cotidian. Între mine şi el se afla, întâmplător, un câine vagabond care-şi făcea, paşnic, plimbarea de dimineaţă. Aflându-mă fără voie în urma patrupedului, mi-a atras atenţia momentul în care câinele l-a întâlnit pe cerşetor. S-a oprit, preţ de câteva secunde, în dreptul bărbatului şi s-au privit cu compasiune unul pe altul. Faptul că aveau amândoi capetele la acelaşi nivel şi, poate, mai ales soarta comună pe care o împărtăşesc, au creat imediat o legătura între cei doi. M-au impresionat, deopotrivă, omul şi animalul. Cu siguranţă îmi va rămâne întipărită în minte privirea afectuoasă a cerşetorului şi „răspunsul complice” al câinelui. Fiecare dintre ei părea a fi „al nimănui”. Şi câinele, şi cerşetorul aveau nevoie să-şi plângă unul de mila altuia. Amândoi îşi strigau amuţiţi suferinţa, doar-doar se va găsi cineva să-i bage în seamă…
Majoritatea trecătorilor probabil că nici nu i-au observat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!