Responsabili pentru prăbuşirea economiei şi pentru adâncirea crizei sunt liberalii şi social-democraţii. Ba un ilustru democrat-liberal îl responsabiliza pe Ion Iliescu pentru situaţia dramatică în care ne aflăm. Sigur, când demagogia nu mai are margini, când cetăţeanul este considerat tâmpit, se pot invoca tot felul de scuze pentru a scoate din culpă PD-L, Guvernul Boc, pe preşedintele Traian Băsescu.
Când nu mai există teama de ridicol, poţi căuta vinovaţi, pentru clipa prezentă, coborând adânc în istorie. Nu doar până la Ceauşescu, nu doar până la Cuza, ci chiar până la Decebal sau Burebista. Primul ar putea fi răspunzător pentru eşecul Guvernului Boc din cauză că nu i-a învins pe romanii lui Traian, la capătul celor două războaie – pentru că, de-i biruia pe romani, alta ne era soarta. Burebista este şi el răspunzător pentru că nu l-a ascultat până la capăt pe Marele preot, Deceneu, şi nu a tăiat toate viile, ca să-i facă pe daci mai preocupaţi de soarta poporului.
Să fim serioşi! Vina acestui guvern este enormă, incomensurabilă. Guvernul Boc este unul al risipei iresponsabile, al achiziţiilor oneroase şi al salariilor, premiilor şi sporurilor nesimţite. Guvernul acesta parcă şi-a propus doar să mulgă vistieria statului şi să lase pe „altădată” marile probleme ale ţării. O recunosc până şi lideri ai PD-L. De ceva vreme, Cezar Preda, Sever Voinescu, Cristian Preda şi alţi democrat-liberali critică ei înşişi guvernarea lui Boc, pentru incompetenţă şi lipsă de performanţă. Nu mai departe ieri, europarlamentarul PD-L, Cristian Preda, acuza Guvernul că de două săptămâni nu face nimic, deşi situaţia critică pretinde operativitate, acţiuni energice. De-ar fi doar două săptămâni! În realitate, Guvernul Boc, în toate variantele sale, nu face nimic de un an şi jumătate. Sau, dacă face ceva, atunci ne împinge spre prăpastie. Şi mai au tupeul să dea vina pe alţii!
Tristan Mihuţa
Citiți principiile noastre de moderare aici!