Preşedintele Traian Băsescu este în toate cele ce sunt. Se teme, oare, preşedintele de ceva? Îi dau frisoane ameninţările care se aud dinspre liderii federaţiilor sindicale? Îl îngrijorează posibilitatea ca, după modelul Greciei, să se trezească, în curând, cu populaţia ieşită în stradă, protestând vehement şi reacţionând violent?
Nimic din toate acestea. Sindicatele nu mai sunt (dacă au fost vreodată, la noi) ceea ce ar trebui să fie. Sunt departe anii de început ai deceniului trecut, când sindicaliştii erau o forţă de care nu se putea să nu ţii seama. De vreo 15 ani încoace, liderii de sindicat s-au dat cu puterea. Unii au intrat în politică, alţii au rămas pe loc să tragă foloase de pe urma jocului dublu, respectiv a pactului ascuns cu „diavolul”. Aşa au ajuns să se îmbogăţească, să intre în afaceri de tot felul, în vreme ce sindicaliştii cotizează ca să fie manipulaţi spre liniştea puterii, oricare ar fi aceasta.
Aşadar, din partea federaţiilor sindicale, nicio primejdie pentru Traian Băsescu şi PD-L. Vor fi, probabil, mişcări de ochii lumii, ca liderii să-şi justifice poziţiile privilegiate, dar nimic mai mult. Pensionarii? Ei nici nu sunt luaţi în calcul ca pericol potenţial. Ce-ar putea să facă! Alte categorii ale populaţiei? „Mămăliga nu explodează” este sintagma care ne caracterizează ca popor. Şi în decembrie 89 a fost nevoie să fim stârniţi de provocatori veniţi de afară, ca să ne dea curaj. Nu suntem greci, nu avem exerciţiul protestelor ori al revoltei. Flecărim, şi atât. De aceea pot face ce vor cu noi, şi guvernanţii, şi preşedintele. De aceea nu le este este teamă să prăduiască şi să sărăcească Ţara. Suntem, în mâinile lor, precum plastilina – docili şi neputincioşi.
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!