Avem de-a face cu o criză a valorilor. Poporul nu mai are încredere în politicieni, iar dintre politicieni nu se ridică niciunul care să fie un lider autentic, preţuit de concetăţeni. S-au dus vremurile liderului-locomotivă. Nu a mai apărut nimeni de forţa lui Ion Iliescu sau Traian Băsescu, care mereu au beneficiat de încrederea a peste 50% dintre români. Ba, mai mult (îndeosebi Băsescu), şi ei sunt departe de a se mai bucura de încrederea de altădată.
Dimensiunile crizei politice ne sunt sugerate şi de recentul sondaj al IMAS. La capitolul încredere în rândul cetăţenilor, pe primul loc nu este un politician, ci un „civil” – Mugur Isărescu, cu 34 de procente. După el, vine Crin Antonescu, cu doar 26 la sută încredere, urmat de Victor Ponta, cu un procent mai puţin. S-ar putea ca „prezidenţiabilul” Antonescu să fi fost mândru că este primul între politicieni. Sentimentul de mândrie nu are însă temei. De ce? Din cauză că la capitolul următor, 66% dintre români îşi exprimă neîncrederea în Crin Antonescu, politicianul socotit a fi favoritul viitoarelor alegeri prezidenţiale (Geoana, preşedintele Senatului, adună 76 procente de neîncredere, iar Basescu 80 de procente). Mai mult ca sigur, imaginea lui Crin Antonescu se erodează şi din pricină că i s-a dus veste de chiulangiu, de om politic comod, care trăieşte din discurs, dar fuge de muncă.
Lipsa personalităţilor puternice, care să se impună în spaţiul politic şi care să cucerească preţuirea, încrederea poporului, este foarte periculoasă pentru democraţia noastră. O sa vă întrebaţi, poate, ce pericol aşa de mare ar putea veni peste tânăra noastră democraţie. Ei bine, sondajul IMAS ridică o parte din vălul sub care sunt clocite ameninţările. Dan Diaconescu „Direct”, abia intrat în politică, un personaj la limita caricaturii, cum bine îl caracteriza cineva, se bucură de încrederea a 16% dintre români! – iar Partidul Poporului ar intra în Parlament, adunând 8 procente. Or, dată fiind înclinaţia unei bune părţi a electoratului de a vota ciudaţi, saltimbanci (Vadim, Becali, chiar şi pe Băsescu, la al doilea mandat etc.), ne putem aştepta la surprize tragice pentru democraţie. Pentru noi toţi, la urma urmei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!