Imediat după revoluţie, partidele căutau cu lumânarea oameni cu notorietate, apreciaţi de către comunităţile în care trăiau. Pe spinarea unui primar agreat de către cetăţeni, un partid mic, chiar şi înfiinţat peste noapte, îşi forma filiale, căpătând şi el notorietate. Partidul nu avea prea mari pretenţii de la primar, ştiind că dacă întinde coarda acesta se supără şi la următoarele alegeri candidează pe listele altui partid, la care trecea cu toată organizaţia. Pe măsură ce partidele au căpătat putere, au început să fie ele cele care puneau condiţii, începând cu obligativitatea primarilor, viceprimarilor şi consilierilor să vireze cota parte din salarii, să achite cotizaţiile membrilor de rând. Aşa este la ţară, preşedintele, primarul şi consilierii sunt trimişi de urgenţă la dracul dacă cutează să-i ceară lui bace Gheorghe să sacrifice lunar, pentru partid, jumătate din cinzeaca lui zilnică.
Pe măsură ce spre comunităţile locale au început să curgă bani, pe seama investitorilor sau injecţiilor guvernamentale sau jedeţene, preţul plătit pentru o candidatură de primar a sărit în aer. Partidele, mai ales dacă au ajuns la putere, nu s-au mai mulţumit cu ce le dădeau primarii de bună voie, ci au ajuns să-i belească de-a dreptul de piele, punându-i ca, la rândul lor, să facă tot soiul de matrapazlâcuri, să stoarcă bani murdari pe care să-i împartă cu partidul. Cei care refuzau să facă porcării cădeau în dizgraţia partidului, care nu doar că nu le mai oferea protecţie politică, ba le mai şi înscena diferite măgării. Virtualul candidat de primar ştia încă înainte de alegeri cui va trebui să-i dea teren pentru casă de vacanţă, hotel sau alte construcţii, ce firmă va efectua la preţuri umflate cu pompa toate lucrările de interes public şi multe altele. Legea administraţiei locale a fost întocmită de către partidele politice, mână în mână, în aşa fel încât aleşii locali să fie zdravăn încorsetaţi de către partid, să fie, practic, prizonieri ai acestuia.
Citat : „Atâta vreme cât primarii sunt la cheremul partidelor, dezvoltarea comunităţilor va fi doar o sursă de aspirat bani”
Citiți principiile noastre de moderare aici!