Obiecţiile sindicatelor, patronatelor sau politicienilor sunt tratate cu interes doar în cadrul unor talk-showuri televizate sau prin presă. În rest, Guvernul face tot ce vrea el.
Consultările sociale, acele comisii de dialog social, nu mai sunt de mult luate în calcul la realizarea modificărilor legislative, fiind doar un punct ce trebuie bifat pentru a se putea trece mai departe. În ceea ce priveşte revolta sindicaliştilor, aceasta pare a fi de înţeles. Dar oare cât de departe vor merge şi de această dată sindicatele? Participând la o şedinţă a confederaţiilor sindicale arădene, cineva din sală s-a ridicat şi a punctat: „Nu mai are sens să vorbim, să facem marşuri. Trebuie să luăm măsuri mai dure. Dacă trebuie să oprim lucrul, o facem!”. Aceaşi idee a fost aprobată şi de alţi sindicalişti, care au ţinut să le reamintească liderilor că, practic, nu a fost făcută niciodată o grevă generală adevărată.
Şi atunci, întrebarea logică este: Cine nu vrea să protesteze? Cine se opune, de fapt, unor acţiuni ce ar putea avea şi efecte? Cu siguranţă, nu salariaţii de rând. Să fie oare un „blat”, un joc jucat dinainte între o parte a politicului şi o parte a sindicaliştilor, sindicalişti ce au ajuns, în ultimii 20 de ani, să ducă o viaţă lipsă de orice grijă materială?
Rămâne de văzut dacă de această dată se va merge până la capăt, sau din nou se va renunţa pe parcus.
Andreea Pintea
Citiți principiile noastre de moderare aici!