Zvonul că focoasele nucleare din Turcia, de la baza Incirlik, vor fi aduse la Deveselu, ar putea deveni, după intense negocieri între marile pueri, realitate. Dacă până acum Merkel și clica sa au ținut România la periferia Europei din cauza cozilor sale de topor care ne-au condus, se pare că de aici încolo marginalizarea se va înăspri deliberat, pentru a fi împinși definitiv sub umbrela Unchiului Sam. Nu voi înceta să spun că, pe termen lung, aceasta este singura soluție de păstrare a integrității și suveranității României. Iar dacă Bunul Dumnezeu și propriile noastre voturi ne vor da conducători cărora să le pese de țară și popor, am putea deveni o nație vrednică de respect și prosperă.
Fuhrerul Merkel dă un semnal clar că nu își mai pune speranțe prea mari în ademenirea României în grupul proRusia. Deja a demarat pregătirea summitului european ce va avea loc pe 16 septembrie, la Bratislava, printr-o serie de contacte diplomatice. „Se are în vedere impulsionarea unei discuții ample cu participarea a cât mai multor actori care să reprezinte cât mai multe țări europene”, a declarat purtătorul de cuvânt ale guvernului german, Steffen Seibert. Angela Merkel se va întâlni cu premierul italian Mateo Renzi și cu președintele francez Francois Hollande, în Italia. După aceea, se va deplasa în capitala Estoniei, Tallinn, la Praga și la Varșovia. Pe lângă întrevederile bilaterale, în capitala Poloniei va participa și la o reuniune a premierilor țărilor Grupului de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria).Ea va reveni vineri la Berlin și îi va primi la castelul Meseberg pe premierii olandez, suedez și danez, pentru ca sâmbătă să se reunească cu șefii guvernelor din Austria, Bulgaria, Croația și Slovenia.
Conform comunicatelor oficiale, principalele teme ale acestor întrevederi vor fi viitorul Uniunii Europene după Brexit (ieșirea Marii Britanii din UE) și gestionarea crizei refugiaților. Iar România, după cum se vede, nu participă la dezbateri. Concluzia? Deduceți singuri…
„Dacă soarta UE se decide fără ca România să participe, concluzia este cât se poate de simplă”
Citiți principiile noastre de moderare aici!