„Dragnea grăbeşte congresul PSD”, titrează ziarele centrale. Organizaţiile teritoriale emit comunicate în care cer urgentarea organizării congresului, pentru ca partidul să demareze campania electorală având o conducere legitimă. Cele care îl sprijină pe Dragnea precizează în comunicate că interimarul a demonstrat deja, în scurtul timp scurs de la desemnarea sa, că este capabil să ducă PSD la victorie, aşa că trebuie să aibă legitimitate deplină, să devină preşedinte cu patalama de la congres. Cele care nu îl vor pe Dragnea nu au în comunicate nicio referire la el, ci doresc doar să fie instaurată o conducere legitimă.
Personal, nu cred că Dragnea forţează congresul fiindcă aşa vrea el. În condiţii normale, adică în paradigma unei bătălii necruţătoare între PSD şi preşedintele Iohannis, încercarea de a prelua puterea totală în partid înainte de verdictul final al justiţiei în procesul „referendumul” ar fi profund dăunătoare pentru el. Presiunile adversarului s-ar înteţi, fiind previzibil un verdict mult mai necruţător decât cel de un an cu suspendare, interpretat ca un troc condiţionat de ieşirea lui Dragnea din prim planul politicii. Lupta pentru câştigarea fotoliului de preşedinte al PSD ar demonstra că Dragnea nu a înţeles avertismentul, direct sau disimulat şi trebuie pus la punct fără cruţare.
Dacă Dragnea grăbeşte câştigarea puterii în PSD, nu cred că o face cu gândul de a deveni un „martir”, victimă a poliţiei şi justiţiei politice, ci pentru că a primit undă verde, dacă nu chiar poruncă, de la Iohannis, în mâinile căruia stă verdictul în dosar. Proiectul „guvernul meu” este mult prea avansat, iar Iohannis doreşte să aibă certitudinea că PSD nu va îndrăzni să încalce înţelegerile făcute cu Dragnea şi alţii din anturajul său, aparţinători, sub o formă sau alta, „binomului” SRI-DNA. Or, cea mai bună garanţie în acest sens este consolidarea puterii lui Dragnea în PSD, prin voinţa congresului. Sunt convins că decizia finală în cazul Dragnea va fi luată după acel congres. Desigur, există şi posibilitatea ca Iohannis să se mulţumească, pe moment, cu baterea în cuie a datei congresului, să-l creadă pe Dragnea pe cuvânt, mai ales că, dacă nu este cuminte, în sertare stau dosare mult mai grele, în care se arată cum a putut deveni atât de bogat şeful unuia dintre cele mai sărace judeţe ale României. Pe lângă care dosarul „referendumul” este un mizilic.
„Iohannis vrea garanţii că proiectul „guvernul meu” va fi susţinut de către Liviu Dragnea, la troc cu achitarea în dosarul referendumul”
Citiți principiile noastre de moderare aici!