Ne aducem aminte de El doar atunci când dăm de greu, de cele mai multe ori ca să-L acuzăm că ne-a părăsit.Ba, mai rău, nu-i reproșăm că nu ne ajută în nenorocirea noastră, ci că El a adus nenorocirea pe capul nostru.
Dar, nu despre noi este vorba, ci despre acei oameni pe care îi numim fără Dumnezeu. Demnitarul care așteaptă cu înfrigurare să primească în miez de noapte zeci sau sute de mii de euro de la un afacerist căruia îi parafează un contract gras se roagă să meargă totul bine, să nu fie descoperit. În sinea lui, chiar este convins că acei bani i se cuvin, iar Dumnezeu trebuie musai să-l ajute să-i obțină. Iar dacă totul decurge în regulă, mai aruncă și unor amărâți ceva mărunțiș, ca să-i arate Lui că are suflet bun și, conform poruncii Lui, îi ajută pe cei aflați la nevoi.
Vine campania electorală. Murdăria și jegoșenia au început să-și arate colții, spurcând aerul curat al sărbătorilor de Paști.Indivizi care știu că nu au nicio valoare, nicio calitate, cred că ar putea obține ceva aruncând lături și zoaie în capul contracandidaților, pentru ca aceștia să scadă în ochii electoratului. Credeți că aceștia sunt oameni fără Dumnezeu? Cum să fie, din moment ce după ce au mituit sau păcălit un ziarist avid de „breaking news”adversarii lor politici sunt făcuți troacă de porci, înalță mâinile spre cer, spunând „mulțumesc Ție, Doamne” ? Ar trebui, de fapt, să mulțumească Satanei, dar cum să recunoști că îi ești slugă? Este mult mai convenabil ca, după ce ți-a „ieșit” o escrocherie să spui că dacă s-a întâmplat înseamnă că a fost voia lui Dumnezeu!
În campania electorală vor fi tot felul de „dezvăluiri senzaționale” despre fapte petrecute nu ieri, nu alaltăieri, ci în urmă cu mulți ani. Omul simplu, care merge să voteze, trebuie să știe un lucru: cei care vin cu „dezvăluiri” acum o fac pentru că nu s-au înțeles la pradă. Dacă faptele sunt adevărate, de ce nu le-au spus atunci când s-au petrecut? Politica este ciudată, dar nu este întotdeauna perversă. Dacă vrei să judeci cu dreptate, trebuie să să ai în vedere doar efectul. Dacă acesta este benefic, acordă încredere celui care l-a provocat, făcând un compromis cu indivizi veroși care aveau în mânecă niște voturi. Avem exemple cu duiumul în istorie, dar cel mai la îndemână este realizarea Marii Uniri. Ar fi putut corifeii să realizeze Marea Unire dacă nu ar fi avut sprijin din partea unor demnitari unguri? Cu siguranță. nu. Atunci, ar trebui să-i acuzăm de cârdășie cu dușmanul? Venind la nivel meschin, dacă realizarea unui proiect de importanță vitală pentru un oraș sau un județ depinde de un individ care își condiționează votul de acordarea unor contracte pentru firma lui, ce preferi, să nu i se accepte escrocului pretențiile, iar proiectul să cadă, sau ca proiectul să treacă? Sigur, dacă profită doar escrocul, este vorba despre compromis. Dacă profită, în interes propriu, ambele părți, este vorba despre cârdășie, complicitate, împărțirea profitului de către doi escroci. Nu trebuie să așteptăm mari dezvăluiri, este suficient să ne uităm la averea pe care au avut-o politicienii când au intrat în politică și au ajuns demnitari și la aceea pe care o au acum. Ne vom da foarte ușor seama cine a făcut compromisuri pentru binele general și cine a intrat în cârdășenii ca să se îmbogățească pe spinarea noastră, aruncându-ne niște mărunțiș din ceea ce au furat.
„Chiar dacă ceea ce ne aruncă ei, ca mărunțiș, pare semnificativ, nu uitați că ne dau înapoi 2% din ceea ce au furat de la noi”
Citiți principiile noastre de moderare aici!