Omului de rând i se urcă sângele la cap când vede că toţi mahării plimbaţi cu cătuşe la mâini prin faţa camerelor de luat vederi, dovediţi că au furat sume astronomice, sunt lăsaţi în scurt timp în libertate, fără să se atingă cineva de averile lor. Politicieni de rang înalt din toate partidele şi interlopii pe care i-au folosit partidele respective sunt într-o complicitate atât de strânsă încât nu permite nici cea mai mică fisură. Partidele politice se prefac că se ceartă pe diferite teme, acuzându-se reciproc de cultivarea corupţiei, când, de fapt, toate- vorbesc despre cele care sunt prezente alternativ sau concomitent la guvernare- nu au alt scop decât să-şi perpetueze accesul la resursele naţiei.
Respingerea de către senatori a proiectului de Lege privind înfiinţarea agenţiei de recuperare a prejudiciilor- adică de confiscarea averilor bandiţilor despre care vorbeam mai sus- este un exemplu grăitor al complicităţii transpartidice în vederea exploatării la sânge a prostimii. Concret, pentru a trece, proiectul trebuia să primească 84 de voturi pentru. Au fost 66 pentru, 33 contra şi 6 abţineri. Liderii PNL au blamat furibund coaliţia de guvernare PSD-UNPR-ALDE, care, dacă ar fi voit să promoveze iniţiativa Guvernului, ar fi adunat 84 de voturi, însă este clar că nu a vrut să-şi mobilizeze senatorii la vot. Ba, mai mult, dintre senatorii coaliţiei prezenţi 5 au votat împotrivă, iar 4 s-au abţinut. Concluzia PNL, răcnită din toţi bojocii, pentru ca electoratul să ştie cum să voteze anul viitor: PSD îi apără pe hoţi ! Votaţi-ne pe noi, chiar dacă marii hoţi rămaşi în liberatate şi cu averile neatinse sunt de la noi ! Şefa PNL, Alina Gorghiu, care a tras concluzia, uită să spună că, dacă partidul ei ar fi campionul anticorupţiei, cei 22 de liberali care au votat împotrivă ar fi votat, la comanda partidului, pentru, iar proiectul ar fi trecut cu 88 de voturi, faţă de 84 necesare.
Atât Gorghiu cât şi Dragnea se prefac că nu au avut cum să le comande colegilor să se prezinte la vot şi să voteze într-un anumit fel, dar mint cu neruşinare, doar pentru ca atât PSD cât şi PNL să jure că îi vor elimina de pe liste pe parlamentarii care i-au apărat pe hoţi, pentru ca după aceea, cu aleşi cinstiţi să desfiinţeze corupţia şi să recupereze zecile de miliarde furate. Când. De fapt, doar vor continua jaful.
Citiți principiile noastre de moderare aici!