S-a ajuns în situația că instituțiile statului nu se mai consideră responsabile pentru buna funcționare a acestuia, ci niște sindicate care fac presiuni pentru avantaje și privilegii. Este rezultatul direct al căpușării acestor instituții de către grupuri de interese, prin instalarea la conducere a unor cozi de topor. Pentru ele nu contează statul, ci jefuirea sistematică și organizată a acestuia, pentru ca să-și ia partea cuvenită din valoarea jafului. Dacă se găsește cineva dispus să curme această stare de fapt, acele „sindicate” se năpustesc asupra lui, făcându-l una cu pământul, acuzându-l de asalt împotriva statului de drept și a democrației. După ce Traian Băsescu a făcut tot ce vrut, sprijinindu-se pe principiul democratic al majorității, Klaus Iohannis îndeamnă la anarhie, incitând strada să protesteze împotriva „dictaturii” majorității parlamentare, împotriva Curții Constituționale !Numai că nu zice că „stupid people” înseamnă Parlamentul, care nu trebuie lăsat să decidă, ci trebuie să se supună unei adunături de așa ziși ONG-iști. În fapt, niște mercenari stipendiați de către multinaționalele care conduc lumea.
În campania pentru prezidențiale, Klaus Iohannis a promis că va face o reformă la sânge a sistemului de justiție, care este profund corupt. Ce să vezi, acum același Iohannis susține sus și tare că reforma nu se poate face dacă nu vrea sistemul, că trebuie negociat cu sistemul. Ceva de genul: Garda Financiară nu mai are dreptul să controleze o măcelărie decât după ce a făcut o cerere oficială, aprobată de către patron! Poliția, DIICOT, nu au voie să facă percheziții la domiciliul unor traficanți de droguri dacă nu obțin aprobare de la traficanți !
Dacă 21 de ONG-uri vor cere, în stradă, demisia lui Iohannis, ce va spune acesta, că strada are dreptate ?”
Citiți principiile noastre de moderare aici!