Personal, nu cred că acest lucru se va întâmpla, USR va intra, poate, în Parlament, la limită, dar nu va putea să facă în vreun fel, acum, jocurile. Ulterior, dacă PSD şi ALDE vor face guvernul, în circa doi ani USR va aduna, pe tăcute, va cumpăra, mai exact, parlamentari de pe unde va apuca, inclusiv de la PSD şi PNL, devenind un partid cheie pentru alcătuirea unei noi majorităţi în Parlament. Deocamdată, însă, procentele se adună în cea mai mare parte din mediul rural, iar alegătorul de la sat habar nu are cum devine treaba cu sistemul.
Dacă ne referim la surprize electorale, la aceste alegeri cei mai în măsură să le facă ar fi fost naţionaliştii. În condiţiile în care în toate ţările Uniunii Europene naţionaliştii şi extremiştii sunt tot mai vocali şi cîştigă teren, naţionaliştii români ar fi avut prilejul să acceadă în Parlament. Din păcate, ori din pricina orgoliilor liderilor, ori pentru că, de fapt, sunt falşi lideri, cu sarcina precisă de a-i dezbina pe naţionalişti, participă la alegeri mai multe partiduleţe. PRM, Partidul România Unită, Alianţa Noastră România, participă cu liste proprii. Se pare că singura forţă naţionalistă care a înţeles că trebuie unire este Noua Dreaptă, care a acceptat să nu depună liste proprii, ci să meargă împreună cu Marian Munteanu şi Alianţa Noastră România.
Din păcate, nu cred că măcar una dintre cele trei formaţiuni va intra în Parlament, dar sunt absolut convins că procentajele lor, adunate, vor depăşi pragul de 5%. Nu pot să spun, cu probe, cine nu doreşte ca în România să existe un partid naţionalist parlamentar, dar pot să presupun de unde au venit directivele ca în Parlamentul României să nu existe o forţă politică ostilă poziţiei de slugă a marilor puteri, pe care au adoptat-o până acum toţi cei care au avut puterea.
„În timp ce pe naţionaliştii români îi numeşte extremişti, Germania acceptă neonazismul”
Citiți principiile noastre de moderare aici!