Cu riscul de a-mi ridica în cap opinia publică arădeană, vreau să spun că acest om, în loc să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru că l-a lăsat să trăiască, vrea să se îmbogățească peste noapte, profitând de asaltul generalizat al justiției împotriva statului român. O justiție care, acaparată de cercuri de interese, îl îl încurajează pe individ să dea în judecată statul român pentru o carie dentară, pentru că și-a rupt mașina într-o groapă, pentru că o creangă de copac care i-a căzut pe mașină. Juriștii primăriilor, juriștii statului român, fac afaceri cu orice, le propun unor indivizi să deschidă procese, să ceară daune, care, cu siguranță, vor fi plătite, pentru că ei nici măcar nu vor fi prezenți la audieri pentru a pleda în favoarea statului.
Poate că fiecare om gândește că este corect să păcălească statul, să obțină niște bani pe care nu i-ar merita, dar să nu îți dai seama că, de fapt, tu reprezinți statul, că, furând de la stat, furi de la tine, este greu de priceput. Revenind la jefuirea statului român : o zăpăcită care a scos mâna pe geamul mașinii pe autostradă a obținut o despăgubire de un milion de euro de la CNADNR, pentru că o tablă i-a secționat mâna. De ce, oare, avocatul CNADNR nu a arătat că nu ai voie să scoți mâna pe geamul mașinii ? Răspunsul este simplu : nu a vrut să apere statul. fie pentru că este prost, fie pentru că și-a luat partea. Noi, amărâții care muncim de ne sar capacele, plătim șmecheriile acestor indivizi. Ce este mai groaznic, au devenit majoritari, sunt mai mulți decât noi ! Oameni buni, nu e de glumă, ne spetim muncind cinstit, iar ei ne obligă să cotizăm pentru vilele și mașinile lor de lux. Poate că nu ar fi anormal și lipsit de interes să-i întrebăm pe juriștii care iau salariu de la instituțiile statului de ce nu și-au făcut datoria, de ce nici măcar nu s-au prezentat la procese, lăsând niște mafioți să căștige. Poate că ar fi bine să aplicăm modelul american, să-i alegem noi pe cei care împart dreptatea. Revenind la Andrei Găluț: să-i dea Dumnezeu sănătate, dar ar vrea să se pună el în locul lui Piedone ? Să fie clar : PENTRU TRAGEDIA DE LA COLECTIV inclusiv Găluț are vina lui !
Citiți principiile noastre de moderare aici!