La o analiză mai serioasă, aplecată și aplicată punctual, pornind de la structura electoratului de etnie maghiară, analiștii unguri și UDMR-iști ar trebui să observe că radicalizarea mesajului nu este de natură să crească cota UDMR, ci dimpotrivă. O bună perioadă după revoluție, UDMR s-a ținut la distanță de gruparea Tokes, de mesajul antiRomânia al acestuia și tocmai din acest motiv a fost susținută de către majoritatea covârșitoare a cetățenilor de etnie maghiară. Pe măsură ce tonul UDMR a devenit mai radical și mai instigator, oamenii, vorbesc de maghiarii mai în vârstă, care au văzut și au trăit multe, au început să se teamă, să perceapă mesajele ca pe un zăngănit de război.
Mai ales acum, când spectrul terorismului bântuie peste tot în Europa și în lume, UDMR, în loc să dea asigurări că nu vor pune niciodată în pericol siguranța și viața cetățenilor pe care îi reprezintă, recurge la provocări, la încurajarea unor derbedei aflați pe diferite nivele ale politicului, doritori de zaveră și revanșă istorică. O eroare impardonabilă, care s-ar putea să-i coste pe baronii îmbuibați care conduc Uniunea, prin crearea unui curent negativ.Maghiarul simplu din Harghita și Covasna vede că aceștia, după ce că vreme de două decenii și jumătate în care s-au aflat la guvernare, nu le-au adus deloc prosperitate, nu au contribuit cu nimic la creșterea nivelului de trai în zonele respective, le mai cere și să-și pericliteze existența în numele unei himere.
În concluzie, UDMR mizează pe adăugarea voturilor unor tineri belicoși pe care chiar nu-i interesează refacerea Ungariei Mari, dar au găsit un pretext pentru satisfacerea pornirilor huliganice și, în loc să fie pedepsiți, să primească încurajări și recompense, plus notorietate. S-ar putea, însă, ca acele voturi să fie mult mai puține decât cele pierdute în virtutea instigării la luptă pentru o cauză pe care o mare parte a maghiarilor simpli nu o consideră a lor.Nu îmi doresc ca UDMR să nu intre în Parlament, dar dacă prezența la vot se va apropia de 50%, Uniunea va avea, așa cum arătam, doar câțiva parlamentari. Suficienți pentru a reprezenta minoritatea maghiară, dar prea puțini pentru a face jocuri antiromânești, cu sprijinul unor partide românești ticăloșite, gata să-și vândă și țara și sufletul doar pentru a rămâne la putere.
„Radicalizarea mesajului UDMR ar putea să dea naștere unui curent contrar celui scontat”
Citiți principiile noastre de moderare aici!