Unu la mână, să facă penitență pentru că, în calitate de slujbaș, l-a făcut deștept pe prostul satului. A pus în gura belitorului de câini niște citate din Roosvelt, făcându-l să exclame „mamă, ce deștept sunt !”. Iar belitorul de câini a ajuns primar, președinte sau vicepreședinte de consiliu județean. Amărâtul care l-a făcut om pe belitorul de câini încearcă acum să aplice principiul „eu te-am făcut, eu te omor”, dar cel omorât va fi el, nu creatura.
Doi la mână : nu încerca să șantajezi creatura, pentru că te va mânca cu fulgi cu tot. Ori decizi să o faci praf, ori taci din gură. Atâta vreme cât te interesează doar soarta ta, fără să abordezi miezul problemei care privește comunitatea, nu ai făcut nimic, ești tot la cheremul stăpânului, al propritarului de unealtă. Arată că tot ceea ce spui și faci nu este pentru tine, ci pentru ceilalți. Eliberează-te de frică, socotește dacă îți permiți revolta față de cel care, cică, îți dă pâine, când, de fapt, tu îi dai prăjitură, la felul patru, tu mulțumindu-te cu ciorba. Și aia, vai, mama ei, cu niște zgârciuri.
În concluzie : treziți-vă, oameni buni, nu mai fiți informatori, ci formatori de opinie ! Nu lansez această provocare ca Simion Todoca, o fac în numele presei arădene, care e musai să redevină presă ! Vă salut pe toți și vă împrumut, fără dobândă, pixul și foaia!
„Ne-a mai rămas doar clipa de tăcere ca să mimăm o umbră de cuvânt, cînd palmele au încetat să bată ne amintim că suntem pe pământ”
Citiți principiile noastre de moderare aici!