După zisa lui Băse, principiul proşti dar mulţi este cel mai bun, cel mai corect. De fapt, dacă poporul român nu are încă maturitate politică, atunci, cu atât mai vîrtos nu ar trebui să avem niciun prag, să ia decizia acei oameni responsabili care merg la vot, care înţeleg ce votează. Cu cât vin mai mulţi „imaturi”, cu atât votul este dat de către amărîţi manipulaţi sau cumpăraţi cu un blid de ciorbă. Tocmai de aia vrea Băse prag de 50%, pentru ca prostimea să-i copleşească numeric pe cei care înţeleg ce li se pregăteşte.
Că tot vorbim de „maturitatea” majorităţii, vedem cu toţii ce harababură a ieşit cu modificarea Constituţiei, care nu m-ar mira ca, în forma finală, să prevadă şi norma obligatorie de hrană pentru pudelul vecinei, conform drepturilor animalelor. Dacă toate aiurelile se introduc în Constituţie, va rezulta un fel de Pagini Aurii, iar Curtea Constituţională va ajunge să judece procesul intentat de către Bulă neveste-si pentru că a cheltuit banii de curent pe inele şi cercei de aluminiu.
De fapt, nu ar trebui să glumim nici cât negru sub unghie pe această temă, având în vedere câţi jefuitori ai ţării şi interlopi cu cefele negre şi groase au scăpat de puşcărie pe motiv de neconstituţionalitate a deciziilor instanţelor. Ne vom trezi cu o avalanşă de dosare la Curtea Constituţională, care, sub pretextul volumului mare de muncă, va ţine ani de zile la sertar dosarele marilor corupţi, ale hoţilor şi bulibaşelor cu vestimentaţie încărcată de kilograme de aur. De fapt, nu m-ar mira ca toată aiureala asta să fie provocată cu bună ştiinţă, pentru ca barosanii plini de bani să poată să-şi facă de cap nestingheriţi, în timp ce amărâţii vor înfunda puşcăriile pentru nişte găinării sau pentru că, împinşi de foame, au furat ceva de mâncare.Într-un singur punct au judecat corect cei din Comisia de modificare: le-au dat dreptate celor care le-au spus că e jenant ca interzicerea traseismului politic să fie în aceeaşi oală cu regulile privind lungimea firului de păr în tunsoarea Malagamba. Drept urmare, au eliminat interzicerea traseismului politic,
„Conform Constituţiei României, vecina de la etajul doi are voie să curvăsărească doar vineri şi sâmbătă, între orele 19,00-21,00”
simion.todoca@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!