Adică, zice tatăl Albei ca Zăpada, Mişcarea Populară are ca obiectiv principal instalarea lui Traian Băsescu în fotoliul de premier al României, susţinut de către toate forţele de dreapta. Până acum nimeni nu a mai spus-o atât de clar pentru că Băsescu încă spera să poată da lovitura în PDL, să-l debarce pe Blaga şi să defileze ca unic comandant al unei unei „noi” construcţii politice. Problema este că, sub conducerea lui Blaga, în ciuda faptului că încă este sabotat din interior de mercenarii lui Băsescu, lăsaţi acolo precum nişte pansamente în burta unui om operat, PDL a început, încet, dar sigur, să urce. Aceasta, tocmai pentru că adevărata construcţie „nouă” o reprezintă un PDL eliberat de sub tirania lui Băsescu şi curăţat de toate excrescenţele proprii ale acestuia, iar electoratul exact aşa percepe lucrurile.
Electoratul democrat înţelege că, deocamdată, partidul se află în situaţia unui organism de pe care a fost smulsă o lipitoare, dar sub piele au rămas acele „picioruşe” toxice, care nu pot fi eliminate dintr-o dată. După alegerile europarlamentare, însă, acel electorat care va ajuta partidul să crească, pentru a redeveni competitiv, nu va mai accepta tărăgănarea curăţirii totale. Se pare că Băsescu a înţeles acest lucru şi l-a lăsat pe Sebastian Lăzăroiu să se adreseze exclusiv celor care, din încredere nestrămutată, naivitate sau interes, decid să-şi atârne viitorul politic de partidul lui Băsescu. Exclusiv al lui Băsescu, fără echivoc, fără vrăjeli de faţadă. Suficient de mulţi pentru a asigura o brumă de câştig familiei Băsescu şi câtorva fideli. Dacă partidul va ajunge pe la 7%, cu siguranţă Băsescu ar fenta sute de indivizi cu bani promiţându-le locuri eligibile. Exact ca şi ţăranul care a vândut o duzină de pisici unor turişti străini care, de fapt, doreau să pună mâna pe blidul de lemn, pictat sau sculptat, cu o vechime de două sute de ani.
„Partidul lui Băsescu ar putea fi precum blidul de lemn pictat cu care ţăranul vinde o duzină de pisici”
Citiți principiile noastre de moderare aici!