Falimentul este probat de incapacitatea de plată a statului. Timp de un an şi jumătate, cele patru variante ale guvernului Boc au tot anunţat măsuri, dar acestea fie au fost fanteziste, fie nu s-au aplicat. Singura realizare a guvernării Boc este faptul că a păpat aproape 12 miliarde de euro, plus alte multe miliarde împrumutate de pe piaţa internă, fără să realizeze nimic, fară investiţii în infrastructură etc. Aşa că, acum, rămas în incapacitate de plată, statul se întoarce împotriva pensionarilor, a şomerilor şi a bugetarilor, obligându-i să plătească incompetenţa şi neruşinarea Guvernului.
Al Guvernului Băsescu! Pentru că, s-a văzut şi joi seara, Boc este un simplu figurant în fruntea Guvernului. O marionetă caraghioasă, jalnică. Adevăratul şef al Guvernului este Traian Băsescu, cel care nici măcar nu s-a sfiit să-l invite şi pe Boc, de formă, la anunţarea măsurilor. În fapt, avea dreptate: pentru ce să-l bage în seamă? El, Băsescu, a hotărât şi hotărăşte ce măsuri se iau, când şi pentru ce legi îşi asumă guvernul răspunderea în Parlament. Iar faptul că miniştri importanţi din acest guvern au aflat de la televizor de măsurile pe care sunt chemaţi să le ia, spune totul despre promiscuitatea politică şi morală a Puterii de azi.
Tocmai din această pricină, putem vorbi şi de constatarea oficială a decesului democraţiei. Pentru că, acolo unde o persoană decide totul, nu mai putem vorbi de democraţie. Astăzi, Parlamentul, Guvernul, Parchetul, Serviciile, toate sunt la dispoziţia preşedintelui Băsescu, toate răspund comenzilor sale. De aceea, trebuie s-o spunem răspicat: falimentul statului şi al democraţiei poartă pecetea „gândirii creatoare” a Jucătorului. În consecinţă, suntem în faţa falimentului preşedintelui Traian Băsescu. Din păcate, cu consecinţe tragice pentru ţară şi, îndeosebi, pentru vreo 15 milioane de români – pensionari, şomeri, bugetari, plus mulţimea celor care şi aşa trăiau la limita subzistenţei. Halal să ne fie!
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!