Așa că voi face referire la lista de recomandări emise de Organizația Mondială a Sănătății (WHO) și, mai cu seamă, la prima de pe acea listă, care sună în felul următor: „COVID-19 afectează oamenii din multe țări și diferite regiuni ale lumii, de aceea este important să nu-l legăm de o anumită etnie sau naționalitate. Este indicat să fim empatici față de cei care au fost afectați, dar și față de cei la care încă nu a ajuns boala, deoarece nimeni nu s-a îmbolnăvit intenționat”. (Sursa WHO, adaptat în limba română pe paginadepsihologie.ro.)
Mi se pare extrem de important mesajul conținut de acest prim punct, respectiv apelul la a exersa empatia și a ne abține să facem discriminări, să arătăm cu degetul indiferent de situația în care se află unii dintre noi. Probabil că fiecare experimentăm, în această perioadă deloc ușoară, diferite emoții dintre care, poate, pe unele nici nu le-am simțit până acum și, ca atare, nici măcar nu le știm numi, doar le percepem în corp ca pe niște tensiuni care ne fac să acționăm și să reacționăm față de oamenii din jur complet neobișnuit și diferit față de cum o făceam până acum. S-ar putea să intrăm în polemici și discuții contradictorii pe marginea evenimentelor care năvălesc asupra noastră, să îi respingem pe acei prieteni sau cunoscuți care nu sunt de acord cu părerile noastre sau să dăm sfaturi fără să ni le fi cerut cineva.
Nu avem cum să ne opunem instinctului de supraviețuire, însă ne facem un mare bine în primul rând NOUĂ dacă încercăm să traducem în limbaj conștient gândurile și emoțiile care învăluie acest instinct primar. Vă îndemn să încercați să verificați în mod obiectiv situația în care vă aflați prin câteva întrebări simple: În ce măsură vă considerați expuși la contaminarea cu COVID 19? În ce măsură simțiți că viața voastră sau a celor dragi vouă este amenințată în mod real? Care sunt emoțiile care vă încearcă atunci când vă gândiți sau vorbiți cu alți oameni desre pandemie? Care sunt senzațiile resimțite în corp și unde apar ele? Care sunt comportamentele pe care sunteți tentați să le faceți pentru a vă simți mai bine în aceste momente de tensiune? De ce credeți că tocmai aceste comportamente reușesc să vă liniștească? Care este raportarea voastră la oamenii din jurul vostru? Cum s-au schimbat relațiile voastre sociale, cu colegii de muncă și cu prietenii? Cum v-ați simți dacă ați afla că ați fost infectat cu COVID 19 sau cineva drag s-a îmbolnăvit? Ce speranțe și așteptări ați avea din partea celor din jur, familie, prieteni?
Vă invit să vă răspundeți în scris la aceste întrebări și să cerneți răspunsurile pe hârtie exact în forma în care vor ele să iasă din voi.
redactia.jurnalaradean@informmedia.ro
„Vă îndemn să încercați să verificați în mod obiectiv situația în care vă aflați prin câteva întrebări simple”
Trimite articolul
XInrebarea mai importanta e …
Cine va plati pentru escrocheria asta internationala organizata de Trump/Esper/Pompeo/Miley/Ivanka si prietenarii lor din Congress ?
Enjoy the democracy scam !