Mai pe româneşte, nu există leac pentru incompetenţa guvernului Boc. Ca să nu mai vorbesc de rezistenţa ticăloşită care există în sistemul puterii centrale şi locale.
Citeam, zilele trecute, că angajaţii primăriilor din Baia Mare şi Bistriţa îşi măresc salariile, votând diverse sporuri, pregătindu-se pentru a nu fi în pierdere, în momentul în care salariile le vor fi reduse cu 25 la sută. Concret, un proiect al primarului interimar de la Baia Mare, ce urma să fie supus votului în consiliul local, prevedea ca mai mulţi funcţionari să primească sporuri de până la 1.365 de lei. La Bistriţa, angajaţii şi-au aprobat o mărire de salariu de 400 de lei, pentru suplimente alimentare. Mai precis, cei 200 de angajaţi spun că au nevoie de suplimente cu vitamine, pentru… a presta o muncă de calitate!
Nu ştiu, în acest moment, dacă şmecheriile respective produc efecte, dacă au fost transpuse în practică. În schimb, sunt convins că peste tot în ţară s-au elaborat „strategii de protecţie” a funcţionarilor publici. Românul, fie că îşi face veacul în administraţia locală, fie că l-a binecuvântat Dumnezeu cu un post în guvern, este extrem de inventiv şi de performant în a contracara măsurile care aduc atingere intereselor sale. Acestea fiiind datele problemei, nu văd cum „măsurile Băsescu” vor avea efecte pozitive. Dar, şi dacă ar avea, în sensul că banii s-ar colecta în mod riguros, Guvernul Boc nu va fi capabil să-i cheltuiască în mod eficient – fie vor fi risipiţi aiurea, fie se vor scurge în buzunarele clientelei politice.
Prin urmare, sacrificiul milioanelor de români afectaţi de diferitele tăieri de venituri va fi inutil.
Şi atunci, vom afla că vor creşte TVA şi cota unică de impozitare, ceea ce va lovi în întreaga populaţiei. Şi toate, pentru că trăim în România lui Băsescu, guvernată de Boc, Berceanu, Videanu et co.
T.M.
Citiți principiile noastre de moderare aici!