Nu mai discut dacă are sau nu are dreptate, vreau să spun doar că, la ora actuală, omul este cu spatele la zid, încercând să-şi scape viaţa, deoarece este limpede că, oricât de multă democraţie a fost, sub domnia lui, în Siria, oricât de multe concesii ar face acum, nimeni nu vrea să negocieze, toţi îl vor mort. Ca şi Gaddafi, luptă pentru viaţa lui până la capăt.
Poate, puţin, de teamă şi mai mult conform strategiei, Traian Băsescu l-a debarcat, în sfârşit, pe Boc, a retras Legea Sănătăţii, a oprit comasarea alegerilor, a amânat înrobitoarea taxă de primă înmatriculare auto, a decis, în cârdăşie cu amicul său, bucălatul de la FMI, că se pot mări – oricât de nesemnificativ – salariile şi pensiile – a decretat amnistia fiscală pentru amărâţii funcţionari care trebuia să returneze o groază de bani. Mult mai de necrezut, cu inima sfâşiată de durere şi remuşcare, a acceptat să o sacrifice pe Elena Udrea, luându-i titlul şi faima de ministresă. A făcut toate acestea ca să-şi salveze pielea, fără să arate că i-ar fi teamă de popor sau de opoziţie, evitând cu măiestrie impresia cedării la presiuni.
USL se încăpăţânează să o ţină una şi bună: Jos Băsescu ! Nu ştiu dacă este cea mai înţeleaptă atitudine să o ţină aşa până la capăt. După părerea mea, în momentul în care Băsescu va reda opoziţiei parlamentare posibilitatea de a impune într-o anumită măsură practicile democraţiei, USL ar trebui să valorifice ceea ce a cedat el.
A merge pe ideea totul sau nimic, ar însemna să-l pună pe preşedinte cu spatele la zid, să nu-i lase decât şansa de a forţa, prin orice mijloace, menţinerea la putere a actualei coaliţii. Mijloace pentru aceasta sunt, har Domnului, destule, dar sunt convins că Băsescu nu va face uz de ele dacă va fi obligat. Din aceasta, nici poporul, nici democraţia, nu vor avea de câştigat.
„Băsescu poate oferi orice, dar să-i ceri să se sinucidă este o aberaţie”
simion.todoca@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!