De când s-a convins definitiv şi iremediabil că singurul care decide asupra soartei partidului este Traian Băsescu, a preluat şi el discursul absolut lipsit de logică, dar capabil, prin repetare obsesivă, să transforme negrul în alb şi viceversa. Nu mai departe de ieri, Cezar Preda zicea că liderul liberal Crin Antonescu a împărţit ţara în două tabere, pro şi antiBăsescu. După ce Traian Băsescu a divizat societatea românească într-o puzderie de clase care au ajuns să se duşmănească între ele, este culmea tupeului să-i acuzi de dezbinare pe cei care au încercat să înlăture principala cauză a acesteia. „Eu, prin atitudinea mea de politician, nu mi-am creat duşmani şi adversari, dar văd lumea. Unii se uită urât, unii, frumos, nu mai există oameni care se uită normal”, spune Cezar Preda.
Probabil că, în opinia sa, în ţara asta doar Traian Băsescu se uită normal, iar dacă nu ar fi împărţit Crin Antonescu ţara în două, cum zice el, toţi oamenii s-ar fi uitat ca Băsescu. Cezar Preda doar se preface că nu înţelege că oamenii s-au săturat de mult de Băsescu, fără să le-o ceară cineva, că o mare parte a lor şi-au îndreptat speranţele pe Crin Antonescu nu pentru că ar cădea în extaz în faţa calităţilor sale, ci pentru că, deocamdată, este singurul care luptă pe faţă, cu îndârjire, împotriva lui Băsescu. Cât din îndârjirea lui este patriotism şi cât este dorinţă arzătoare de parvenire, nici nu mai contează. Contează doar ca el să nu ajungă să fie ales preşedinte, iar atacurile susţinute împotriva lui, terfelirea continuă a imaginii sale, fac parte din strategia lui Băsescu pentru viitoarele alegeri prezidenţiale, indiferent că vor fi la termen sau anticipate. După Băsescu, la Cotroceni trebuie să vină omul lui Băsescu, indiferent care o fi el, de preferinţă şantajabil decât devotat, pentru ca Băsescu să conducă în continuare, dintr-o curticică sau de pe iaht.
Citiți principiile noastre de moderare aici!