Ce fel de avioane, ale cui, ministrul habar nu are, nici măcar despre cele de marţi spre miercuri. Ştiţi, zice, din colţul gurii, ministrul, astea sunt lucruri pe care nu ar trebui să vi le spun. A făcut o scurtă pauză strategică, aşteptând, probabil, să intervină cineva să spună cât de necesare sunt avioanele cumpărate la mâna a doua de la portughezi, la preţ dublu faţă de cel cu care portughezii le-au cumpărat de la americani.
Dacă a văzut că nimeni nu zice nimic, nu a avut încotro şi a zis el. După ce a folosit preambulul cu avioanele străine ca să justifice, oarecum, necesitatea achiziţionării aparatelor, apoi a dat o mulţime de amănunte despre câte chestii în lună şi-n stele intră în preţul pe care îl plătim portughezilor. Sigur, nu a prostit pe nimeni, este deja ştiut că s-a bătut palma cu portughezii exact în zilele în care Ponta încerca să se apropie cât de cât de Barroso, preşedintele Comisiei Europene, care tuna şi fulgera despre lovitura de stat din România. Poate nu ştie toată lumea, Barroso a fost prim ministru şi ministru de Externe al Portugaliei. Ca să revin, după ce s-a perfectat afacerea cu avioanele, Barroso s-a îndurat să schimbe câteva cuvinte cu Ponta.
Iar Duşa ne crede atât de tâmpiţi încât să credem explicaţiile lui. Sau, poate că nu , dar trebuia să justifice cumva tăierile, la rectificarea bugetară, de la educaţie, muncă şi celelalte, fiind nevoie de bani pentru achiziţionarea avioanelor multirol. Pentru că, nu-i aşa, celelalte ministere au treabă doar cu spaţiul terestru, pe care nu-l forţează nimeni. Decât, eventual, judecătorii care retrocedează urmaşilor grofilor sate întregi, cu oameni cu tot.
„Pe modelul Duşa, fiecare minister caută motive pentru achiziţionarea de paraşute pentru compartimentele resurse umane”
simion.todoca@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!