Mitică este bucureşteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, şi Mitică, se-nţelege, este un mic parizian.
El nu e nici tânăr, nici bătrân, nici frumos, nici urât, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în toate; dar ceea ce-l distinge, ceea ce-l face să aibă un caracter marcat este spiritul lui original și inventiv.
Mitică este omul care pentru fiecare ocaziune a vieţii găseşte un cuvânt de spirit la moment, şi pentru asta simpaticul parizian al orientului este foarte căutat şi plăcut în societate.
Mitică are o magazie, un arsenal, o comoară de vorbe, de întrebări, de răspunsuri, cari fac deliciile celor ce au fericirea să-l cunoască.
Mai cu seamă pe provinciali, micul nostru parizian îi epatează cu verva lui scânteietoare.
(….)
Al dracului Mitică!
Sunt sigur că l-aţi recunoscut pe nemuritorul, contemporanul nostru I.L.Caragiale, descriindu-l pe „Mitică”. Precum celebrul dramaturg, şi Mitică este un nemuritor. El trăieşte printre noi, ca un mare pişicher, e în pielea multora care azi îşi fac veacul. Uite-l pe Mitică Dragomir! Aidoma arhetipului, nea Mitică are replică la toate. Are şi soluţii pentru toate. Când nea Mitică îţi trage cu ochiul, poţi fi sigur că Diavolul a făcut-o şi că ceea ce leagă el nu mai dezleagă nimeni. Nici măcar Dumnezeu. Nea Mitică de la Liga Profesionistă de Fotbal a învăţat că trebuie să te faci simpatic pentru a profita de naivitatea ori de prostia unor semeni. De aceea, mulţi l-au văzut ca un personaj amuzant şi mai puţin ca un şmecher ordinar care învârte multe şi nu tocmai „mărunte”.
Acum, paharul s-a umplut. Ceea ce a făcut Mitică la şedinţa Comitetului Executiv al FRF, readucându-le pe Poli Timişoara şi Bistriţa în Liga I, este de-a dreptul o golănie. „Simpaticul” personaj s-a dovedit a fi de-a dreptul grobian. O fi el şmecher, dar legea e lege şi regulamentul trebuie să fie regulament chiar şi pentru un … Mitică. E vremea să fie trimis la plimbare, din fruntea LPF!
tristan.mihuta@informmedia.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!